Exemple de bune practici în alternativa educațională Step-by-Step

Fiind școală parteneră în proiectul educațional județean Fii curajos, vorbește!, am participat la lansarea proiectului, la întrunirile echipei de proiect, la întâlnirile coordonatorilor, la sesiunea de vorbit în public – training de echipă. În continuare vă prezentăm două exemple de bune-practici: Întâlnirea de dimineață și Scaunul autorului, unde s-au împletit colegialitatea, dialogul, inventivitatea și curajul.

Coordonatorul proiectului, prof. Luca Cristița, a prezentat câteva exemple de bune -practici, pornind de la unele lucruri pe care le făceam deja la clasă; data aceasta, aveam șansa de a participa la un proiect care promova libertatea de a crea, de a experimenta, de a aplica obiective și de a arăta și altora progresele noastre, reușitele noastre.

Pe pagina proiectului de pe o rețea de socializare am avut un real schimb de experiență între școlile participante la proiect și posibilitatea de a deveni curajoși și inventivi transmițând gândurile, emoțiile, preocupările elevilor.

O activitate importantă a zilei de școală în alternativa educațională Step-by-Step o constituie Întâlnirea de dimineață. Este primul moment al zilei, cel care stabilește o atmosferă pozitivă și prietenoasă, care asigură o conectivitate între cadrul didactic și copii, între copil și ceilalți copii, care îi setează pe aceștia în vederea desfășurării în condiții bune a activităților.

Acum au loc discuții care îi ajută să se cunoască mai bine, îi stimulează să comunice între ei, să îmbunătățească relațiile dintre ei și chiar să participe cu un interes crescut la activitățile școlare de învățare. Copiii au posibilitatea să se exprime, să-și împărtășească gândurile și preocupările. De asemenea ei ascultă cu atenție gândurile celorlalți, pun întrebări și comentează pe marginea temei ridicate.

La începutul școlarității, copiii sunt încă foarte emotivi, se exprimă cu dificultate, bagajul lor lingvistic este încă sărăcăcios, de aceea este necesar să fie încurajați continuu să- și exprime opiniile, chiar dacă mesajul transmis de ei are de suferit. Cu timpul și cu puțin ajutor din partea dascălului, obstacolele de felul acesta sunt depășite, astfel că, în clasele a III-a și a IV-a, colectivul de elevi este capabil să poarte discuții pe diferite subiecte de interes pentru ei fără intervenții din partea adultului. Copiii se pot înțelege între ei, pun întrebări relevante, care să le satisfacă curiozitatea și care, în cele din urmă, le formează o personalitate deschisă, plăcută, capabilă să vorbească în public și încrezătoare în forțele proprii.

Ultimul moment al Întâlnirii de dimineață îl reprezintă Noutățile, unde, pe Scaunul autorului, copiii care doresc, prezintă, pe rând, experiențele proprii din ziua precedentă sau evenimente importante din viața lor. Ceilalți pot să pună întrebări celui care vorbește, pentru a lămuri aspecte neclare ale mesajului ascultat, pentru a aduce completări, provocări (fără răutate).

În continuare, vă prezentăm câteva imagini privind la Întâlnirea de dimineață și Scaunul autorului la clasa a III-a Step-by-Step de la CN Mihai Eminescu Oradea, an școlar 2023-2024.

Prin intermediul acestor discuții, prin participarea activă la activitate, se dezvoltă atitudini și comportamente democratice: gândirea critică, gândirea independentă, acceptarea, deschiderea spre nou, responsabilitatea personală și socială. De asemenea, se încurajează vorbitul în public, transmiterea sentimentelor, dezvoltarea empatiei între elevi.

Exersată de-a lungul celor cinci ani alături de învățătoare, Întâlnirea de dimineață devine momentul mult așteptat de copii, care ocupă un loc important în progresul școlar, atât în plan cognitiv, cât și socio-emoțional.

prof. înv. primar MARIA-FELICIA CÂMPEAN,

prof. înv. primar CARMEN BUHAȘ,

Colegiul Național Mihai Eminescu, Oradea

One thought on “Exemple de bune practici în alternativa educațională Step-by-Step

Leave a comment