Demers centrat pe elevi

Școala Gimnazială Nr. 11 din Oradea și-a sărbătorit în anul școlar 2023-2024 cei 94 de ani de existență. Școala promovează o ofertă educațională armonizată cu cerințele sistemului educațional, cu un demers centrat pe elevi, pe dezvoltarea personală și perseverență școlară.

Cadrele didactice se străduiesc zi de zi să asigure o educație de calitate, în acord cu nevoile comunității, ale părinților și ale elevilor, în vederea transformării acestora în viitori cetățeni activi, oameni curajoși, deplin conștienți de propria lor valoare, într-un climat intern stimulativ, sensibil la nevoile locale și regionale.

Valorile școlii – curajul, judecata înțeleaptă, integritatea, perseverența – se oglindesc în toate activitățile didactice din unitatea noastră școlară. Ziua Școlii reprezintă și una dintre activitățile proiectului educațional județean Fii curajos, vorbește!, implementat de către Școala Gimnazială Ioan Slavici din
Oradea. Prin acest parteneriat, am revalorizat cuvântul curaj, care se regăsește în valorile școlii, dar și magistral în proiectul amintit.

Foto-galerie: Ramona Lucaciu

Echipa de proiect a școlii s-a implicat în desfășurarea proiectului, urmărind calendarul proiectului, participând la întrunirile de lucru, sesiuni de training de echipă, dar și la Ziua Școlii, ca activitate semnificativă.

Elevii au fost activi, bucuroși și curajoși în realizarea activităților festive.

prof. RAMONA LUCACIU,

director adjunct, Școala Gimnazială Nr. 11, Oradea

Impact photo: royalty free image

Leave a comment