Așa cum prin viu grai, copiii sunt tot mai dezarmant de sinceri, mai autentici, mai dezinvolți și prin mesaje vizuale, aceștia sunt dornici să transmită necenzurați cât mai detailat și mai concret mesajele lor. Această generație, tot mai familiarizată cu multimedia, este din ce în ce mai tranșantă în abordarea realităților concrete ale vieții.
În cadrul concursului, organizat de Ziua Școlii, activitate ce se înscrie și în calendarul proiectului educațional județean Fii curajos, vorbește!, elevii au avut de realizat un afiș de promovare a școlii, alături de un slogan / motto. Copiii de clasa a VI-a au sintetizat prin imagini elocvente câteva dintre valorile școlii: Autodisciplină, Integritate, Curaj, Perseverență și sloganul Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce
domnește într-însa (Ferdinand I).





Sursă foto-galerie: prof. Carmen-Maria Galutz
Cei din ciclul primar au invitat publicul să descopere școala prin varietatea disciplinară, dar și prin atmosfera relaxată ce reiese din afișele lor. Elevii mai mari au subliniat faptul că școala este cheia succesului, iar ca un îndemn pentru colegii mai mici, ,,cărțile sunt ferestrele viitorului”. Afișele s-au remarcat prin frumusețea și veselia culorilor, expresivitatea formelor, dând dovadă de creativitate și originalitate. Astfel, au reușit să convingă juriul că sunt deschiși și curajoși în exprimarea opiniilor.
Albastrul, unul din simbolurile proiectului, exprimarea părerilor – scopul proiectului, curajul de a lucra în echipă, creativitatea realizării afișelor sunt realități ce demonstrează că orice activitate extrașcolară făcută cu sentiment, cooperare, curaj aduce bucurie, satisfacție și încrederea în sine – o altă valoare promovată de proiect și de către întreaga comunitate școlară.
prof. CARMEN-MARIA GALUTZ,
director adjunct, Școala Gimnazială Nr. 11, Oradea
Impact photo: royalty free image