Rușinea și vinovăția sunt emoții morale complexe, care pot apărea la cei care asistă la comportamente de bullying, și  implică auto-evaluări negative a comportamentelor manifestate. Dezangajarea morală a celor care asistă în aceste comportamente de hărțuire sunt aspecte demne de analizat și cercetat nu doar la copii, dar și la adulți în societate noastră actuală.

Există diferențe de emoții morale în dezangajarea morală la copii și adulți, care revelează comportamente diferite între copii și adulți.

Mecanismul emoțiilor morale este important a fi cunoscut și în comportamentele de hărțuire și bullying, pentru a fi capabili să le punem în valoare și a le consolida în a influența pozitiv comportamentele oamenilor.

Cuvinte-cheie: emoții, moralitate, hărțuire, bullying

Emoțiile morale sunt mecanisme importante în control, deoarece ele se ghidează după valorile unei persoane, influențând astfel comportamentele indivizilor. Prin aceste emoții morale copiii pot anticipa rezultatele evenimentelor socio-morale și pot să își regleze comportamentele morale (Arsenio, Gold, & Adams, 2006). Rușinea și vinovăția sunt emoții morale complexe care implică auto-evaluări negative a comportamentelor, fiind de asemenea intermediatori ai consțiinței, în relație apropriată cu empatia și cu comportamentele morale (Mazzone et al., 2016).

În studiul lui Thornberg, Pozzoli, Gini și Jungert (2015) s-a descoperit că nivelele ridicate de emoții morale au consolidat relația dintre hărțuire și dezangajare morală, în timp ce comportamentele de apărare a victimei au scăzut odată cu emoțiile morale la studenții care au fost, de asemenea, dezangajați moral S-au descoperit rezultate marcante în diferențele individuale privind rolul participanților și în cazul auto-atribuirii emoțiilor morale. Rezultatele studiului lui Conway, Gomez-Garibello, Talwar, și Shariff din 2016 au arătat că participanții au raportat un nivel mai mare de dezangajare morală și un nivel mai mic de responsabilitate morală când au fost puși în poziția de bystander.

Alte roluri în evenimentele de hărțuire sunt asociate cu dezangajare morală – de exemplu, în cazul martorilor indiferenți, cei implicați pasiv în hărțuire (Conway, Gomez-Garibello, Talwar, & Shariff, 2016). Cu toate acesta, copiii au atribuit mai multe emoții morale de dezangajare (mândrie) și mai puține emoții morale de responsabilitate (vinovăție și rușine) decât adolescenții. Aceste concluzii sugerează că există diferențe în dezvoltarea cogniției morale și a emoțiilor morale privind rolul de martor al hărțuirii. Există o relație pozitivă între emoțiile de dezangajare morală și judecata morală. O creștere a emoțiilor de dezangajare morală a prezis evaluări mai pozitive a comportamentelor martorilor (Conway, Gomez- Garibello, Talwar, & Shariff, 2016). Copiii mai mici au avut o probabilitate mai mare spre a atribui emoții de dezangajare morală în comparație cu adolescenții; prin urmare, experiențele emoțiilor de dezangajare morală s-a tradus prin o evaluare pozitivă a martorilor.

Comportamentele prosociale ale spectatorilor sunt consecințe ale anumitor emoții morale, cum ar fi rușinea și autoculpabilizarea. Acestea sunt considerate emoții ale responsabilității deoarece ele intervin în procesul de dezvoltare a comportamentelor morale (Menesini, Sanchez,Fonzi, Ortega, Costabile, & Lo Feudo, 2003). Acțiunile pe care le realizează spectatorii în cazul hărțuirii virtuale se bazează și pe justificarea și judecarea evenimentelor observate. Procesarea informațiilor adunate despre situațiile problematice se realizează în parte cu ajutorul emoțiilor responsabilității. Autoculpabilizarea sau vinovăția  apare odată ce individul realizează și înțelege faptul că propriile comportamente sunt greșite și imorale deoarece au cauzat răni altor persoane care acum suferă (Menesini, & Camodeca, 2008; Roos, Hodges & Salmivalli, 2014). Vina poate să ducă la dorința de a repara răul făcut datorită regretelor și a tensiunii asociate (Menesini, & Camodeca, 2008). Astfel, un anumit nivel de vinovăție poate fi considerat adaptativ, deoarece, prin asumarea responsabilității, persoana va fi predispusă să aibă comportamente prosociale (Roos et al, 2014; Menesini, & Camodeca, 2008).  Deși ruminarea este des asociată cu emoțiile disfuncționale, recent s-au descoperit corelații cu comportamentele prosociale (Menesini, & Camodeca, 2008).

Prin urmare,  când sunt adaptative, atât ruminarea cât și vinovăția pot prezice viitoare comportamente morale. Cu toate acestea, atunci când o persoană resimte aceste emoții la o intensitate și o frecvență foarte crescută pot să apară consecințe negative, de exemplu anxietatea (Menesini, & Camodeca, 2008).

Conform teoriei social-cognitive, principiile și valorile care coordonează comportamentele morale sunt influențate de aspecte cognitive și emoționale ale moralității (Mazzone et al, 2016). Componenta cognitivă a moralității care ajută la procesarea evenimentelor de hărțuire este relaționată cu emoțiile morale cum ar fi vinovăția prin prisma abilității de a înțelege încălcarea normelor sociale. Dezangajarea morală este asociată astfel cu vinovăția deoarece  în ambele procese apare influența responsabilității. În cazul martorilor implicați în cyberbullying (cei care apără victimele), este prezent un nivel scăzut de difuzie a responsabilității, care duce la un nivel crescut de vinovăție și dezangajare morală scăzută în legătură cu evenimentul urmărit. Există însă și situații în care cei care asistă pasiv la evenimentele de hărțuire afișează însă un nivel scăzut de vinovăție și astfel un nivel crescut de dezangajare morală (Mazzone, Camodeca, & Salmivalli, 2016).

Studiile de specialitate care au cercetat comportamentele sociale au demonstrat faptul că rușinea și vinovăția reglează comportamentele indivizilor chiar și în cazul hărțuirii (Mazzone, Camodeca & Salmivalli, 2018). Acest lucru se poate deduce din faptul că persoanele care observă evenimentul de hărțuire (online) și resimt emoții negative cum ar fi vinovăția au o probabilitate mai mare de a se implica în acțiune și astfel să oprească evenimentul. Vinovăția se referă în acest caz la asumarea unei responsabilități pentru a apăra victima, stopând astfel răul făcut de hărțuitori. Putem spune astfel că vinovăția, în cazul hărțuirii (virtuale), este un factor cheie în implicarea martorilor în situațiile de cyberbullying, deoarece acesta intervine în  identificarea imoralității comportamentelor de hărțuire.

În literatură se observă diferențe în ceea ce privește tendința de a simți vinovăție între cei care asistă pasiv (eng. outsiders) și cei care se implică în a apăra victima (eng. defenders) (Mazzone et al, 2018). Persoanele care apără victimele resimt un nivel crescut de vinovăție, însă cei care nu se implică în hărțuire virtuală au o predispoziție spre a simți nivele mai scăzute de vină în acele situații (Menesini & Camodeca, 2008). Aceste diferențe sunt relaționate cu standarele morale și cu rușinea spectatorilor în ceea ce privește atragerea atenției celorlalți martori la eveniment (Mazzone et al, 2018). Putem deduce astfel faptul că alegerile comportamentale a celor care asistă la cyberbullying sunt influențate atât de vinovăție cât și de rușine, ambele emoții morale fiind importante în procesul de luare de decizii privind implicarea socială.

Emoțiile morale ale spectatorilor sunt relaționate cu dinamica hărțuirii virtuale deoarece     persoanele care asistă pot opri sau amplifica rezultatele evenimentului (Bastiaensens et al, 2014). Este posibil ca, în cazul copiilor din gimnaziu, în urma observării cyberbullying aceștia să dezvolte alte comportamente relaționate cu gradul de rușine și vinovăție resimțite (Mazzone et al, 2018).

BIBLIOGRAFIE

Albert Elis & Catharine MacLaren, Terapia rațional-emotivă și comportamentala, Ghidul terapeutului, Editura All, București, 2018

Allison, K. R., & Bussey, K. (2017). Individual and collective moral influences on intervention in cyberbullying. Computers in Human Behavior, 74, 7-15

Lowry, P. B., Zhang, J., Wang, C., & Siponen, M. (2016). Why do adults engage in cyberbullying on social media? An integration of online disinhibition and deindividuation effects with the social structure and social learning model. Information Systems Research, 27(4), 962-986

Mazzone, A., Camodeca, M., & Salmivalli, C. (2018). Stability and change of outsider behavior in school bullying: The role of shame and guilt in a longitudinal perspective. The Journal of Early Adolescence, 38(2), 164-177

Midgett, A., & Doumas, D. M. (2019). Witnessing Bullying at School: The Association Between Being a Bystander and Anxiety and Depressive Symptoms. School Mental Health, 1-10

Polanin, J. R., Espelage, D. L., & Pigott, T. D. (2012). A Meta-Analysis of School-Based Bullying Prevention Programs’ Effects on Bystander Intervention Behavior. School Psychology Review, 41(1)

Pössel, P., & Pittard, C. M. (2018). Integrating the Hopelessness Model and the Response Style Theory in an Adolescent Sample. Journal of abnormal child psychology, 1-12

Potirniche, N., & Enache, R. G. (2014). Social perception of aggression by high school students. Procedia-social and behavioral sciences, 127, 464-468

Procedia-social and behavioral sciences, 84, 1296-1309

Reyes, M. R., Brackett, M. A., Rivers, S. E., White, M., & Salovey, P. (2012). Classroom emotional climate, student engagement, and academic achievement. Journal of educational psychology, 104(3), 700

Rivers, I., Poteat, V. P., Noret, N., & Ashurst, N. (2009). Observing bullying at school: The mental health implications of witness status. School Psychology Quarterly, 24(4), 211

Roos, S., Hodges, E. V., & Salmivalli, C. (2014). Do guilt-and shame-proneness differentially predict prosocial, aggressive, and withdrawn behaviors during early adolescence?. Developmental Psychology, 50(3), 941

prof. EMIL BONDAR,

Școala Gimnazială Oltea Doamna

Sursă imagini: fototeca Emil Bondar