Ziua internațională a copilului în anul 2024 rămâne o zi memorabilă pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 16 din Oradea. Fiind școală parteneră în Proiectul Educațional Fii curajos, vorbește!, împreună cu membrii echipei de proiect am desfășurat o activitate extrașcolară dedicată zilei de 1 Iunie, dar desfășurată în avans, în data de 31 mai 2024.
Astfel, activitatea a avut ca invitate pe doamnele: scriitoarea Lia Marinela Avram (mentor, coach, speaker, terapeut), în calitate de fondator al proiectului amintit mai sus, și profesor Luca Cristița, în calitate de coordonator principal / județean al respectivului proiect.
Scopul acestei activități a fost de a purta discuții libere, de a răspunde la întrebările existențiale care îi preocupă pe elevi, dar și de a petrece o zi memorabilă de Ziua copilului cu invitați – oaspeți care să dezvolte starea de bine, curajul și bucuria de a petrece împreună.




Obiectivele urmărite au fost:
- încurajarea elevilor de a veni în fața colegilor ca un vorbitor în public, de a se prezenta la microfon și de a-și spune opinia /a pune întrebarea, trecerea peste pragul emoțiilor
- ghidarea în formularea și exprimarea clară, coerentă și cu sens a întrebării/opiniei
- selectarea celor mai interesante, întrebări, aprecierea și motivarea acestora
- implementarea îmbrățișării ,Inimă la inimă, în scop terapeutic
- distracție după muzică și coordonare
Activitatea a debutat cu pregătirea cadrului de desfășurare, și anume pregătirea sălii de sport ca mediu propice activității. Astfel, elevii au avut vestimentația de culoare albastră, s-au pregătit microfoanele, baloanele multicolore, sigla proiectului, ecusoanele proiectului pentru toți participanții, precum și saltelele de sport, tot albastre și confortabile, alături de niște băncuțe. Elevii s-au așezat cu drag pe acestea din urmă și au fost entuziasmați să le cunoască pe doamnele invitate.
Fondatorul proiectului a încurajat elevii să participe la îndeplinirea obiectivelor propuse, invitând mai întâi elevii curajoși, în fața colegilor pentru a deveni vorbitori în public. Atmosfera sesiunii de vorbit în public a fost plăcută încât și cei timizi au dorit sau au încercat statutul de speaker amator la această activitate. Apoi elevii au fost ghidați să formuleze câteva propoziții despre ei înșiși, să se prezinte auditoriului, să răspundă la întrebările celor din jur. A avut loc și o selecție a celor mai interesante întrebări, fiind apreciate, dar însoțite și de motivarea sau argumentarea lor.
S-a utilizat un element al proiectului – îmbrățișarea Inimă la inimă, în scop terapeutic. Această îmbrățișare a reușit să diminueze teama de a vorbi altora, a eliminat transpirația din palme și vibrația vocii care înainte putea conduce chiar la plâns.
Activitatea a continuat cu câteva impresii privind desfășurarea și implicarea elevilor din acest proiect, la nivel județean, prin intervenția coordonatorului, prof. Luca Cristița, care a completat atmosfera de destindere prin propunerea unui dans cu coregrafie pe baza unui cântec, Înțelepciunea și iubirea noastră-i jocul, (compus de compozitorul Virgil Popescu).

Distracția de 1 Iunie s-a instaurat astfel prin muzică și coordonare motrică, prin jocul cu baloanele, prin zâmbetul copiilor și dorința de îmbrățișare. Printre copii au dansat și profesorii din școala noastră – membri în echipa de proiect, precum și invitatele de onoare. La final am cântat copiilor și oamenilor frumoși cu suflet curat de copil care au implementat, facilitat și desfășurat acest proiect transformator sufletește.
profesor MARIA SERAFIM,
coordonator de proiect local
Sursă imagini: fototeca Maria Serafim