Activităţile din perioada săptămânii Şcoala Altfel, planificate şi derulate la clasa I B, au fost stabilite după un sondaj de opinie făcut în rândul părinţilor elevilor clasei. Orarul final pe zile, cu fiecare activitate, a fost adus la cunoştinţa acestora înainte cu două săptămâni de această perioadă.
Vineri
Prima zi din cele cinci de Școală Altfel, s-ar putea defini prin:
- discuții în jurul unui brainstorming (la ce ne gândim când spunem Şcoala Altfel)
- lucrări practice (bufniţe pe lemn / coşuri cu ouă pe hârtie)
- vizionarea filmului Mufasa, regele-leu, la Cinema Palace OSC








Luni
În a doua zi din Şcoala Altfel, elevii clasei I B, împreună cu colegii lor din clasa I A (prof. Cozma Aurica), I C (prof. Popa Andreea) şi a III-a A (prof. Cristina Chirodea), dis-de-dimineaţă (la 7.00) au plecat într-o frumoasă excursie. Deşi se preconiza o vreme mohorâtă, ploioasă, umbrelele şi pelerinele nu le-au folosit deloc.
Durata acestei activităţi a fost de 15 ore, distanţa parcursă a fost de 550 km, obiectivele vizitate au fost două: Muzeul Morii de la Bologa, județul Cluj, şi Grădina Zoologică de la Tg. Mureş (pe care le recomandăm cu mare încredere tuturor), ambele stârnind curiozitatea şi entuziasmul participanţilor.
Multe au fost lucrurile pe care le-au învăţat cu toţii în această excursie – şi cei mari, şi cei mici!
Mulţumim părinţilor elevilor participanţi pentru încrederea acordată cadrelor didactice organizatoare, mămicilor care ne-au fost alături şi ne-au ajutat în realizarea acestei acestei excursii reuşite, precum şi domnilor şoferi pentru răbdarea, înţelegerea şi profesionalismul de care au dat dovadă.
Felicităm toţi copiii participanţi pentru buna relaţionare cu ceilalţi şi comportamentul pozitiv manifestat!
Marţi
A treia zi de Școală Altfel s-a desfășurat în jurul unor elemente pascale legate de tradițiile și obiceiurile creștinilor. Astfel:
- iepurașii de pluș le-au fost alături pe parcursul zilei
- feliile de cozonac cu mac și nucă au simbolizat așa zisul bilet de intrare în clasă
- ouăle din lemn sau carton negru realizate la activitatea practică a zilei, vor înfrumuseța masa de Paște a fiecărui copil
- desenul colorat vineri dimineața (Coș cu ouă) a fost luat azi de la expoziție si completat cu zece cuvinte ce denumesc însușiri pe care le pot avea ouăle din coș
- învățarea pricesnei Era odată o tainică grădină a adus un strop de pace, speranță și recunostință, ca mici creștini ce ne dorim a fi
- jocul Ținta iepurașului i-a pus pe copii în situația să exerseze jucându-se ; aruncarea pe rând a mingilor în diagrama cu puncte, notarea acestora și stabilirea câștigătorului a avut valențe multiple consolidând operațiile matematice, cultivând răbdarea așteptării rândului, învățarea cu bucurie
- citirea, recitarea în diverse moduri, memorarea și copierea ghicitorii despre Iepuraș a fost o așa-zisă pregătire psihologică pentru activitatea principală a zilei şi anume reîntâlnirea cu prietenii noștri, Prietenii Veseliei
- sceneta Iepurașului care a furat ouăle vopsite din coș a fost un moment artistic interactiv, plin de amuzament, plăcut de toți copiii, educativ în care dansul, muzica și surprizele au reușit 100% să-i țină conectati cu bucurie și distracție din plin, mai bine de o oră pe elevii clasei I B (că doar asta le place cel mai mult)
- vânătoarea ouălor de ciocolată din sala de clasă, precum și cadoul primit (ambele surprize pregătite de Prietenii Veseliei pentru cei 22 elevi ai clasei şi doamna lor învăţătoare), și anume Imnul Clasei noastre, Clasa bufnițelor exploratoare și înțelepte, au fost cireașa de pe tort a zilei de marți,15.04.2025
Mulțumim mult pentru tot! De fiecare dată reușiți, dragi tineri, într-un mod aparte, “cu lipici”, cum numai cei de la Prietenii Veseliei știu să ofere micilor școlari momente unice (experimente, jocuri, competiții, povesti, muzică, dansuri, cântece adecvate vârstei lor etc.)! Cu ajutorul vostru a fost o zi de Școală Altfel minunată.







Miercuri
A patra zi din Școala Altfel a avut ca momente principale:
- activități practice cu tematică Paștele
- repetarea pricesnei învățate ieri (exersând elevii au înțeles diferența interpretării de ieri și azi)
- jocuri libere în Parcul Ghioceilor
- vizită la Brutăria Elidor din cartier (patiserie și cofetărie)
- recapitularea cunoștințelor însuşite la MEM prin jocul “Da sau Nu”
Fiecare activitate derulată și -a atins obiectivele, punând elevii din clasa I B în situații concrete, variate și plăcute, de descoperire, de cunoaștere, de fixare și totodată de evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor acestora. A fost o zi despre mișcare, creativitate, alimentație sănătoasă, meserii, natură, orizontul apropiat.
Așteptăm cu nerăbdare ultima zi de activități altfel, să vedem ce li se mai pregătesc micilor școlari!
Joi
Ultima zi din săptămâna de Școală Altfel elevii clasei IB au început-o după obicei, cu completarea biletului de intrare în clasă, oferit de Nicholas, calendarul zilei, înviorarea și ritmograme / muzicograme, activitate practică (pregătită de Antonela, după cum câștigase în tichetul auriu primit săptămânile trecute).








Momentele importante ale acestei zile au fost :
- prepararea pe echipe a două rețete ca aperitiv și a două rețete ca desert; pregătirea activității a început de ieri cu împărțirea pe echipe, împărțirea responsabilităților, lista de ingrediente și ustensile necesare; respectarea etapelor de lucru pentru fiecare preparat, organizarea echipei, realizarea produsului final și curățenia la masa de lucru au fost punctate, stabilindu-se o echipă câștigătoare; toate au fost pe podium, fiecare învățând câte ceva din minusurile celorlalte echipe; toate preparatele au fost savurate de cei mai mulți cu o mare poftă și bucurie, apreciind munca colegilor
- implicarea pe echipe în desfășurarea mai multor jocuri în curtea și grădina școlii
- nu se putea încheia ziua și aceasta săptămână fără un feedback din partea beneficiarilor direcți, a copiilor; astfel că au enumerat activitățile preferate, au punctat ce lucruri noi au învățat în această săptămână și cum s-au simțit
Ca o concluzie la unison, a fost o săptămână cu adevărat altfel, cu multe activități deosebite, pe placul tuturor, dar chiar dacă a fost făra teme, a fost o săptămână plină, destul de obositoare… Noroc că urmează vacanța!
Elevilor li s-au dat pe grupul închis al clasei, trei întrebări legate de cele cinci zile cu activităţi altfel la care vor răspunde în următoarele zile (asta pentru că azi nu au fost toţi prezenţi ca să şi spună gândurile, părerile, propunerile), iar părinţilor pe grupul de WhatsApp li s-au dat un chestionar Google Forms cu șase întrebări legate de impactul activităţilor asupra beneficiarilor direcţi, puncte forte – puncte slabe, precum şi propuneri pentru Şcoala Altfel.

Urmează ca învăţătoarea să stabilească interpretarea opiniilor părinţilor şi elevilor.
prof. MONICA TOADER,
Școala Gimnazială Avram Iancu
Sursă imagini: fototeca Monica Toader