Student pentru o zi, profesor pentru o viață!

Proiectul județean Student pentru o zi, profesor pentru o viață!, ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediție, reprezintă o inițiativă educațională valoroasă, desfășurată în parteneriat cu Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea – Departamentul Arte Vizuale, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și un număr impresionant de 31 de unități de învățământ din județ.

Acest proiect le oferă elevilor din ciclul gimnazial și liceal o oportunitate inedită de a pătrunde, fie și pentru câteva ore, în universul academic al artelor vizuale, interacționând direct cu profesori universitari și studenți, experimentând metode și medii de lucru specifice învățământului superior.

Experiențele acumulate de-a lungul edițiilor anterioare, ecoul pozitiv în rândul elevilor participanți, al cadrelor didactice și al partenerilor instituționali, precum și bogăția lucrărilor artistice realizate în cadrul atelierelor – lucrări care au fost ulterior expuse în spații publice – susțin în mod convingător necesitatea și relevanța continuării acestui demers educațional. Ne exprimăm convingerea că, în aceeași formulă de colaborare, proiectul va continua să inspire generațiile viitoare, oferindu-le contexte autentice de învățare și dezvoltare personală.

La lansarea proiectului în luna octombrie a anului școlar în curs, zeceelevi ai Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea și-au exprimat dorința de a participa, manifestând o atitudine răbdătoare și motivată până la momentul programării atelierelor de către Facultatea de Arte. Activitatea propriu-zisă s-a desfășurat în data de 17 aprilie 2025 și a reunit nouă elevi din clasele a VIII-a F, a IX-a B și a X-a A. Printre aceștia s-au numărat și elevi implicați în proiectul local Spune doar NU, drogurilor!, derulat în cadrul Concursului național de proiecte antidrog Împreună, ceea ce a adus o valoare adăugată inițiativei prin promovarea unor modele de conduită pozitivă și a unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber.

Grupul de elevi a fost întâmpinat cu căldură de către doamna prof. Vanesa Oros, reprezentantă a Secției de Design Vestimentar, care ne-a ghidat prin atelierele facultății, unde ne-am bucurat de o incursiune în lumea creațiilor studențești. Au fost prezentate teme legate de ecologie, sustenabilitate în modă și responsabilitate artistică, completate de imagini sugestive care au deschis drumul spre activitatea principală a zilei: realizarea unui colaj floral cu valoare simbolică, reflectând identitatea și sensibilitatea fiecărui participant. A fost o activitate cu adevărat împlinitoare, care a reunit elemente de creativitate, reflecție personală și interacțiune constructivă.

Elevii au socializat, au zâmbit, au transformat materiale simple – hârtie, flori plastifiate, pigmenți de culoare – în mici opere de artă care exprimă emoție, autenticitate și potențial. Activitatea a devenit astfel un spațiu al explorării personale și al consolidării motivației pentru învățare, un context în care talentul a fost încurajat, dar și pus în legătură cu ideea de perseverență, muncă și seriozitate.

Fotografiile realizate în cadrul acestei experiențe vor confirma, fără îndoială, cuvintele scrise, ilustrând magia creată de elevi într-un spațiu care le-a oferit nu doar materiale, ci și încredere, inspirație și libertatea de a se exprima.

Proiectul Student pentru o zi, profesor pentru o viață! se dovedește,, și în acest an, a fi mai mult decât un simplu atelier – este o adevărată punte între învățământul preuniversitar și cel universitar, un exemplu de bună practică ce valorifică educația artistică și potențialul tinerilor. Este o invitație la visare, dar și la responsabilitate, o dovadă că, atunci când școala și comunitatea își dau mâna, rezultatele sunt vizibile, autentice și de durată.

coordonator,

prof. VIOLETA JĂHĂLEANU

Sursă imagini: fototeca Violeta Jăhăleanu

prof. Violeta Jăhălean

Leave a comment