Mă numesc Cariola-Ela Murășan și sunt profesor de Educație fizică la Școala Gimnazială Ioan Slavici din Oradea, dar și lider de sindicat în această unitate de învățământ. În cele două ipostaze, am avut activitate în cadrul proiectului educațional județean Fii curajos, vorbește!, în anul școlar 2023-2024.
Ca lider de sindicat, am fost alături de colegii care au făcut parte din echipa de proiect la nivelul școlii și care aveau nevoie – atât ei, cât și elevii – de o comunicare mai bună; acest proiect ne-a ajutat să avem curaj să ne spunem părerile.
Prin obiectivele proiectului, am reușit să comunicăm mai bine unii cu alții, am observat însemnele proiectului, am ajuns la îmbrățișarea Inimă la inimă, pe care am văzut-o între cadrele didactice și copii.
Fiind și profesor de sport, aveam ore atât la ciclu gimnazial, cât și la cel primar, cu o parte dintre elevii care au făcut parte din proiect și am văzut niște transformări în comportamentul acestora.
Știm cu toții că la Educație fizică este nevoie de disciplină, colaborare și fairplay ca să putem desfășura ora cu succes. Iată că acest proiect a venit și în sprijinul activităților sportive sau al celor în aer liber și mai ales în programele școlare Săptămâna Verde sau Școala Altfel. Atunci noi ne deplasăm în afara școlii cu elevii și ei pot să învețe să fie ordonați, să-și spună părerile, să spună ceea ce simt, să vorbească, chiar să dea un interviu sau să comunice și cu alte persoane care nu sunt din școală, mai ales atunci când vizitează diferite obiective turistice.
În ce privește calendarul de activități, am participat la lansarea proiectului și, alături de copii, la activitățile care s-au desfășurat la nivel de școală, cum ar fi: Ziua Școlii, Ziua Națională a României, În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, Ziua Copilului.




Eu nu am fost în acest proiect ca diriginte, dar am fost profesor care am lucrat cu elevi din mai multe clase și am văzut că unele comportamente s-au schimbat, copiii au devenit mai prietenoși, se ajutau la nevoie. Am observat ceea ce n-am văzut în alte proiecte, și anume microfonul, care știm că produce o stare de emoție. Copiii, începând chiar de la cei mici, au început să vorbească la microfon, să-și ia interviuri unii altora. Am observat că au pregătit baloane albastre în activități, au desenat, au cântat, au sărbătorit și bineînțeles că noi, profesorii, alături de ei, am prins împreună curaj, curajul de a vorbi, de a ne spune
părerea.
Deoarece sunt și lider de sindicat, știm cu toții că, atunci când trebuie să ieși în față să vorbești, îți trebuie o anumită doză de curaj. Eu am puțină emoție. Nu sunt o persoană foarte vocală, deși sunt lider de sindicat, dar prin acest proiect am reușit să-mi depășesc anumite bariere și să fiu mai comunicativă. Într-adevăr, chiar dacă nu ai anumite calități de vorbitor, așa spun și documentele, poți prin exercițiu, și – iată – printr-un astfel de proiect, poți să ajungi un vorbitor mai bun în public, poți să îți expui părerile.

Acest proiect consider că este binevenit atât pentru copii, cât și pentru profesori.
prof. CARIOLA-ELA MURĂȘAN,
Școala Gimnazială Ioan Slavici Oradea
Sursă imagini: fototeca Murășan Cariola