Anul acesta am avut studente practicante din anul I, II şi III de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane Oradea, PIPP, în practică observativă sau de predare. Cele trei studente din anul III care au susţinut mai multe lecţii la clasă, dar şi lecţia finală, foarte interesate şi implicate în tot ce înseamnă activitatea de zi cu zi, mi-au solicitat un interviu, astfel că mi au pus mai multe întrebări despre această meserie, despre mine, despre copiii de azi şi au realizat un articol cu scopul de a-i ajuta şi pe alţi studenţi, viitori studenţi şi viitori învăţători.
Doresc să-mi exprim bucuria și nădejdea că mai există tineri care urmează o școală cu seriozitate, se pregătesc pentru o viitoare meserie care nu e ca oricare alta, ci care cere o anumită vocație și o anumită implicare, și anume meseria de educator sau învățator.
De la prima lecție predată până azi (când a fost a patra), am observat o reală și frumoasă evoluție în pregătirea și susținerea temelor propuse de către cele trei fete. Materialele alese și pregătite cu atenție, metodele și procedeele utilizate, creionarea firului epic al fiecărei activități într-un mod personal și creativ, realizarea obiectivelor urmărite, autoanaliza obiectivă cu punctele forte apreciate de către fiecare propunătoare și sugestiile de îmbunătățire pe viitor, nu au făcut decât să aducă mulțumirea pe chipul și în sufletul tuturor deopotrivă.
Vă mulțumesc, fetelor, pentru dedicare, pregătire și susținere!
Mult succes mai departe, la examenele ce vă așteaptă, la licență și-n tot ce veți face pe viitor!
prof. MONICA TOADER,
Școala Gimnazială Avram Iancu Oradea
Sursă imagini: fototeca Monica Toader
VOM PUBLICA MATERIALUL CELOR TREI STUDENTE PRACTICANTE ÎN ZILELE URMĂTOARE.
SCHOOL Bit: Minds wide open