Ziua Învățătorului 2025: Joi, 5 iunie, este zi liberă pentru elevi și profesori


Ziua Învățătorului, celebrată în mod tradițional pe 5 iunie, a devenit începând cu anul 2024 o zi liberă pentru elevi și cadrele didactice din învățământul preuniversitar din România. Elevii și profesorii vor avea zi liberă joi, 5 iunie. Elevii revin la ore vineri, iar luni, 9 iunie, este liber de Rusalii.

Această măsură a fost adoptată prin includerea datei în Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de sector de activitate – Învățământ Preuniversitar. Conform prevederilor, în această zi nu se organizează cursuri, iar angajații nu sunt obligați să recupereze zilele libere.

Ziua Învăţătorului a fost oficial instituită prin Legea nr. 289/2007 și marchează data nașterii lui Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779), considerat fondatorul învățământului modern românesc. Această zi are ca scop recunoașterea contribuției importante a cadrelor didactice la educația și formarea tinerelor generații.

Conform legii, Ziua Învățătorului reprezintă o manifestare festivă educațională de caracter național, apolitic și cultural, organizată anual pe 5 iunie în toate unitățile de învățământ de stat, private și confesionale din România.

În acest context, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, alături de alte instituții ale statului, premiază și decernează distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor pentru merite deosebite.

De asemenea, ministrul educației elaborează și aprobă anual un plan de activități dedicate acestei zile.

Sursă imagine: fototeca MTC

Leave a comment