Copilărie, vis și bucurie: Păpuși pe linguri de lemn

Este vorba despre proiectul coordonat de doamna bibliotecar a Școlii Gimnaziale ,,Oltea Doamna” din Oradea,  bibliotecar Teședan Maria Dana, și prof. Ruzsa Natalia, responsabil, care s-a derulat la școala noastră și care s-a finalizat pe 2 iunie 2025 cu o expoziție inedită: personaje din povești create pe linguri de lemn, activitate la care au participat toate clasele ciclului primar, de la pregătitoare până la clasa a IV-a ( 31 clase, din toate locațiile Școlii ,,Oltea Doamna”- străzile Parcul Traian, Moscovei și Gen. Berthlot).

Creativitatea și imaginația debordantă întrece orice așteptări. Dacă până acum doamna bibliotecar Teședan Dana era  asociată cu spațiul bibliotecii și cu cărțile, de acum înainte elevii o vor avea în minte și mulțumită acestui eveniment, așteptat de toți cei care aveau expuse personaje pline de ,,viață” și culoare, unele inspirate chiar din cărți de povești împrumutate de la biblioteca școlii.

Cu siguranță proiectul și-a atins scopul, acela de a aduce împreuna copii, profesori, părinți, legând prietenii sincere, muncind în echipă, socializând printr-o activitate relativ inedită, valorificând talentele copiilor, care se joacă învățând și învață jucându-se, pentru care ,,iubirea și înțelepciunea sunt jocul” parafrazandu-l pe Lucian Blaga. Astfel, elevii au simțit că fac parte dintr-o mare familie a prieteniei, în care lectura și creativitatea îi leagă unii de alții.

Data expoziției nu a fost aleasă la întâmplare, de Ziua Copilului, pentru că acest capitol atât de frumos din viața fiecăruia, copilăria, este o ,,lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspăt și uluitoare”, potrivit lui Eugen Ionesco.

                                                                        prof. înv. primar RUZSA NATALIA,

                                                                        bibliotecar MARIA DANA TEȘEDAN,

Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”

Sursă imagini: fototeca Ruzsa Natalia

Leave a comment