Cartea doamnei inspector școlar Diana Popa, coagulată, după cum meșteșugit ni se dezvăluie încă din titlu, în jurul liricii ananiene,  a apărut sub egida Editurii Universității din Oradea, fiind lansată în cadrul evenimentului Restituiri culturale, organizat de Facultatea de Litere, Centrul de cercetare a schimbărilor culturale naționale în contextul globalizării și moderat de prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, directorul centrului.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public extrem de numeros, bucurându-se de participarea coordonatorului tezei de doctorat ce a stat la baza prezentului volum, dna prof. univ. dr. habil. Mina Maria Rusu (Universitatea Națională de Știință și Tehnogie Politehnica București), a executorului testamentar al Mitropolitului Bartolomeu Anania, Pr. Lect. univ. dr. Bogdan Ivanov (Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca) și a prorectorului prof. univ. dr. ing. Livia Bandici (Universitatea din Oradea).

Apropierea de personalitatea și opera celui care a fost Valeriu Bartolomeu Anania, ilustru cărturar și teolog, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, nu se poate face însă fără o anumită doză de sfială și reverență, exegetul aflat în fața unui astfel de demers, trăind lămurit senzația vecinătății cu o existență pusă întru totul sub semnul căutării și slujirii Logosului Divin.

Având conștiința deplină a misiunii deloc facile asumate în cadrul proiectului său doctoral și competențe atât în sfera filologiei, cât și solide cunoștințe teologice, autoarea cărții Valeriu Anania. La început a fost poezia, dna profesor Diana Popa, propune o cheie de lectură nouă, întregitoare, ce valorifică surse inedite, texte și documente recuperate din arhiva personală a mitropolitului, Arhiva Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” de la Mănăstirea Nicula, puse pentru prima dată în discuție în peisajul literar românesc, acesta fiind de altfel și unul dintre meritele incontestabile ale lucrării de față.

Cercetătoarea a citit și a comentat tot ce era semnificativ pentru tema analizată, urmărind cu acribie și ochiul atent al cititorului versat toate subtilitățile textelor analizate, în versiunile lor succesive și până la prefacerile și cristalizările formale din textele selectate de poet spre a vedea lumina tiparului.

Dacă tentația de până acum a exegetului aplecat asupra creației ananiene era de a privi sensurile operei într-o dublă și continuă pendulare între literatură și teologie, doamna Diana Popa vine și reașază discuția în cronologia și ordinea ei firească. E literatura, și mai exact poezia, cea care se înfiripă mai întâi infuzând deopotrivă biografia, viziunea ontologică și opera teologică a monahului de mai târziu.

„Filonul liric” cum îl numește autoarea se constituie în însăși osatura pe care se construiește toată opera lui Valeriu Anania, fie că e vorba de dramaturgie, proză, poezie, memorialistică sau jurnal, pregătindu-l parcă pentru cea mai plină de sens și totodată istovitoare creație a sa – diortosirea Bibliei după Septuaginta; acestui neobosit truditor și trăitor al Cuvântului datorându-i-se una dintre cele mai frumoase și erudite traduceri în limba română a celei mai însemnate cărți ale omenirii, Biblia.

Poezia pare să deschidă și să configureze la Anania acel drum al devenirii și aproprierii conștiinței de sine a ființei create, precum și a înțelegerii menirii sale pe pământ, un drum spre centru, un centru al semnificațiilor revelate, al sinelui și al lumii deopotrivă, tot travaliul acesta creator în laboratorul cuvintelor devenind astfel un soi de athanor, cuptor alchimic în care se forjează o existență așezată în slujba căutării și decantării semnificațiilor profunde ale lumii create și a Sensului.

Născut din confluența sacrului cu profanul și la intersecția dintre biografie, mit și  transcendență, universul poetic ananian își dezvăluie semnificațiile multiple, încifrate doar prin lecturi succesive ce developează noi straturi palimpsestice până la revelația momentului originar, „Am constatat în demersul meu critic”, notează autoarea volumului, „faptul că opera lui poetică trebuie citită ca un cod de semne arhaice, a căror convertire în realitatea istorică trăită deschide accesul la timpul originar al Facerii”.

În plan textual, universul liric ananian se construiește în jurul unor toposuri recurente precum lumina, pământul, cerul, cântecul, cuvântul, ochiul, sfânt, albul, sigurătatea ca solitudine, nu însingurare. Dincolo de valențele sale metaforice, de semnificare, cuvântul își coagulează și valențe vindecătoare. Poezia însăși, scrisă și rescrisă în memorie, în vremea detenției sale la Aiud, se convertește într-o formă de rezistență și libertate interioară, un mecanism cathartic și purificator despre care autoarea notează: „Modalitate de exprimare a eului, poezia a reprezentat un spațiu prin care s-a depresurizat tensiunea acumulată în închisoarea devenită purgatoriu, într-o perioadă în care regimul politic totalitar încerca disoluția făpturii umane prin orice mijloace.”

Autoarea își concepe demersul exegetic dintr-o perspectivă integratoare, marcând nu doar reperele, sincopele și undele gravitaționale ale existenței pământești a Înaltului prelat, ci și influențele și afinitățile spirituale cu modelele sale literare, activitatea teologică și înaintarea pe cale ierarhică până la accederea la funcția de mitropolit, fecunda sa operă literară, precum și filosofia după care și-a condus întreaga viață, slujind oamenilor și Cuvântului divin.   

Avem în față o cercetare pe cât de temeinică, pe atât de fidelă subiectului tratat, ce nu se sfiește ca explorând cu subtilitate și pricepere lirica ananiană să deconstruiască textele analizate  până la semnificațiile lor profunde, urmând parcă îndemnul Înalt Preasfințitului însuși de a „pipăi înțelesurile din spatele cuvintelor”.  Dincolo de contribuția extrem de semnificativă adusă la cunoașterea temei cercetate, prin perspectiva pluridisciplinară utilizată și prin punerea în circulație și hermeneutica unor texte inedite din creația lui Bartolomeu Anania, poate că marele merit al acestei cărți este acela de a fi recunoscut și redat locul dintotdeauna al Logosului Divin, așa cum Anania însuși l-a văzut, la temelia și în chiar centrul existenței și creației sale.

ROXANA IVAȘCA,

redactor, Editura Universității din Oradea

Sursă imagine: fototeca Roxana Ivașca