Circa cincizeci de studenți și profesori de la universitățile membre EU GREEN de pe întregul continent european au căutat împreună, la Oradea, cele mai bune soluții pentru a dezvolta campusuri durabile, prietenoase cu mediul și cu cei care lucrează în ele.
Vorbind în deschiderea evenimentului, prof. univ. Gemma Delicado Puerto, coordonator general al EU GREEN, reprezentantă a Universității Extremadura (Spania), le-a reamintit celor prezenți ce înseamnă munca în cadrul alianței academice EU GREEN: „Să lucrăm pentru sustenabilitate, pace, colaborare, pentru planetă”.
Reprezentanta Universității din Extremadura i-a informat pe cei prezenți că, de curând, responsabilii Uniunii Europene au evaluat activitatea alianțelor academice: „Mă bucur să vă pot spune că suntem cotați ca fiind a doua alianță academică europeană. Haideți să lucrăm pe mai departe așa!”
Prorectorul universității, prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu, coordonator al activităților EU GREEN la nivelul Universității din Oradea, le-a transmis celor prezenți salutul rectorului, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. „Este, pentru noi, un vis devenit realitate să vedem studenți și profesori lucrând împreună pentru a creiona campusuri sustenabile, apte să devină modele de bune practici pentru universitățile din Europa și din întreaga lume”, a afirmat prorectorul.



Și coordonatoarea WP 8 la nivelul întregii alianței EU GREEN, prof. univ. Agneta Morelli și- a mărturisit, la microfon, bucuria de a fi la Universitatea din Oradea. „Credem că un campus nu e doar locul în care trăiești și înveți, e un întreg ecosistem, o comunitate care poate fi mai bună. Vă provoc să lucrăm împreună, studenți și profesori, pentru a face aceste comunități mai sustenabile. Conducătorii universităților, organizațiile, autoritățile locale trebuie să susțină propunerile noastre pentru campusuri sustenabile. Fiți inspirați!”, le-a urat celor prezenți universitarul suedez.

Membrii EU GREEN întruniți la Oradea au gândit împreună idei care, puse în aplicare, ar putea face campusurile universitare mai sustenabile.