Aproape trei din cinci (58%) dintre familiile ai căror copii sunt integrați în programele educaționale Salvați Copiii România nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educație, în absența unui sprijin extern, procentul crescând dramatic, la 87%, în rândul celor care se află în stare de sărăcie subiectivă, precum și în rândul celor cu nivel educațional scăzut – 70%, arată datele unei recente anchete a Salvați Copiii România.
În contextul noilor măsuri economice anunțate de Guvern, organizația atrage atenția asupra riscului de a expune suplimentar copiii vulnerabili, pentru sprijinul cărora e nevoie de politici sociale integrate. În acest sens, pentru al 28-lea an consecutiv,
Ancheta Salvați Copiii România în rândul părinților sau reprezentanților legali ai copiilor care beneficiază de sprijinul centrelor de zi ale Organizației Salvați Copiii arată că aproape 4 din 5 (78%) dintre respondenții cu un nivel redus de educație au avut mame care, la rândul lor, se aflau în aceeași situație. Situația pare a fi ușor mai bună în cazul taților. Astfel, 48% dintre respondenți (și 68% dintre cei cu un nivel educațional redus) aveau tați care absolviseră cel mult gimnaziu.
Aproape 3 din 5 respondenți (58%) au indicat că nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educație, în absența unui sprijin extern (”Fără sprijin din altă parte, reușiți să cumpărați / asigurați copilului / copiilor dumneavoastră tot ceea ce trebuie pentru a frecventa școala?”). Jumătate din întregul eșantion se află în această imposibilitate din motive financiare, în timp ce 8% dintre respondenți se confruntă cu această problemă din alte motive.
Această incapacitate de a face față cheltuielilor legate de educație atinge niveluri mult mai ridicate în rândul respondenților care se confruntă cu vulnerabilități specifice: astfel, 87% din cei aflați în stare de sărăcie subiectivă nu pot acoperi cheltuielile legate de educația copiilor, 70,3% din cei cu nivel educațional scăzut sunt în aceeași situație și 67% din respondenții cu situație ocupațională vulnerabilă se află și în imposibilitatea de a răspunde acestor nevoi.
„Vulnerabilitățile socio-economice se transmit de multe ori de la o generație la alta, iar veriga principală prin care aceste dezavantaje se propagă este educația. De aceea este crucială integrarea educațională a copiilor încă din etapa educației timpurii, pentru că școala este singura soluție de a rupe cercul vicios al sărăciei educaționale. În absența unor eforturi susținute de sprijinire a copiilor din familii vulnerabile, astfel încât aceștia să-și continue sau să-și reia cu succes participarea la educație și să-și atingă potențialul, este foarte probabil să observăm, din nou, cum vulnerabilitatea și dezavantajele familiilor defavorizate vor fi preluate de generația copiilor lor”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte Salvați Copiii România.
La nivelul anului anterior, 33,8% dintre copiii din România trăiau în risc de sărăcie sau excluziune socială, dar fenomenul afectează în mult mai mare măsură copiii ai căror părinți au un nivel redus de educație (75,8%). 17,2% dintre copii se confruntă cu deprivarea materială sau socială severă, în condițiile în care media UE 27 este 6,4%.
Persoană de contact: Liliana Bibac-Moșneguțu, manager proiect, tel. 0741 933 599, e-mail: liliana.bibac@salvaticopiii.ro
Sursă imagine: fototeca Salvați Copiii