În perioada 1-5 septembrie 2025, Școala Gimnazială nr. 1 Buntești organizează școala de vară STEAM de Vacanță, un program educațional inovator destinat elevilor cu vârste între 7 și 12 ani. Școala de Vară STEAM de Vacanță a câștigat o finanțare în valoare de 12.100 lei de la Fundația Comunitară Oradea și este organizată de Școala Gimnazială nr. 1 Buntești, sub coordonarea prof. înv. primar Titiana Laura Vesa.
Inițiativa face parte din programul național Școli de Vară STEAM, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Pepco România și coordonat în Bihor de Fundația Comunitară Oradea. Proiectul Școlii Buntești a
Pe parcursul a cinci zile, elevii vor participa la activități interdisciplinare STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) și vor învăța să înțeleagă lumea din jurul lor, să fie creativi și să aplice ce învață în situații reale, iar prin experimente, jocuri și proiecte de echipă, vor descoperi bucuria de a învăța și de a lucra împreună.
Părinții dornici să își înscrie copiii la activități și care vor să afle mai multe detalii despre Școala de vară STEAM de Vacanță sunt rugați să se adreseze prin mail coordonatoarei de proiect, prof. înv. primar Titiana Laura Vesa la adresa: vesa_tatiana@yahoo.com
Activitățile care vor fi organizate sunt următoarele:
- Matematică prin string art – transformarea matematicii în artă prin fire colorate și geometrie vizuală
- În lumea insectelor – un atelier în cadrul căruia, copiii vor descoperi insecte conservate cu ajutorul lupelor și microscoapelor;
- Exploratori subterani – excursie educativă la Peștera Meziad, unde copiii vor descoperi tainele lumii subterane
- Constructori și exploratori de energie – ateliere LEGO și experimente cu kituri de circuite electrice simple
- STEAM în cățărare – o experiență unică pe panoul mobil de escaladă (7,5 m), cu echipamente profesionale și suport tehnic
- STEAM show outdoor – jocuri interactive, parașuta motrică și o festivitate de încheiere cu tort festiv
Prin aceste activități, se dorește promovarea unei alternative educative de vacanță care îmbină joaca, explorarea și învățarea prin experiment, într-un mod atractiv și memorabil. Scopul proiectului este dezvoltarea gândirii critice, a colaborării și a curiozității față de științe și încurajarea participării active a celor mici în comunitate.

„Credem că educația poate fi distractivă și utilă în același timp. Prin aceste ateliere, copiii vor învăța, se vor juca și vor descoperi lumea dintr-o perspectivă diferită – una care îi pregătește pentru viitor”, spune coordonatorul proiectului, prof. Titiana Laura Vesa.
Sursă imagine: fototeca Titiana Vesa