Povești din grădina copilăriei: Viața din ape

Cartea Grădina miraculoasă, în curs de apariție la Editura Didactica Militans a CCD Bihor, este rezultatul proiectului educativ județean Din grădina copilăriei – magia culorilor și a cuvintelor, ajuns la ediția a III-a. Scopul proiectului este de a valorifica potențialul artistic al elevilor din ciclul primar și de a stimula creativitatea prin intermediul lucrărilor plastice și literare.

Proiectul s-a concretizat în realizarea de către elevi a unor creații literare și plastice, în două etape: Surâsul primăverii și Frumusețile verii prin ochi de copil, având ca tematică frumusețea naturii, activitățile copiilor, sărbătorile de 1 Martie, 8 Martie, Paștele, 1 Iunie.

Publicăm în avanpremieră câteva creații literare ale elevilor, coordonați de prof. înv. Lavinia Corodeanu. Acestea oglindesc universul copilăriei și promit să încânte cititorii.

Este foarte greu, cel puțin pentru mine, să fiu jumătate om, jumătate sirenă. Eu sunt Selena și am doisprezece ani. Rutina mea zilnică începe prin a bea o poțiune magică care mă face să arăt ca un om. Apoi mă îmbrac și… așa mai departe.

… Când am urcat în mașina noastră, parcă simțeam că ceva ciudat se va întâmpla, dar nu mi-am ascultat instinctul.

În apropierea unui baraj, o mașină vru să ne „îmbrățișeze”, așa că am ajuns în apă.

– Mamă, tată! strigasem eu.

Era deja prea târziu…

Când am aterizat în apă ca un bolovan, o coadă magnifică îmi fură picioarele. Mă transformasem în sirenă. O forță paranormală mă atrăgea spre fundul apei, ca doi magneți cu poli opuși. Părul meu blond deveni ușor, ușor, roșcat. Niște aripi mici, colorate, se prinseră de mâna mea.

Pe fundul apei erau niște creaturi nevăzute vreodată de oameni. Peștii creau o horă în jurul meu. Atunci, o doamnă împopoțonată cu perle fumurii, scoici parcă din aur și un costum creat din solzi colorați, se apropie de mine și spuse:

– Salutări, sirenuță începătoare! Care e numele tău? întrebă cu o voce serioasă.

– Bună, eu sunt Selena! Îmi puteți spune Sally, dacă doriți.

– Bine, Sally. Tu vei deveni fiica mea adoptivă.

– Ușor, ușor! În primul rând nu vreau! În al doilea rând, pe dumneavoastră cum vă cheamă?

– Eu sunt doamna Elmina, stăpâna apei de-aici. N-ai ce face! Dacă mai vrei să trăiești, trebuie să accepți faptul că de acum înainte vei fi și sirenă.

… Și astfel începu viața mea dublă, de prințesă a apelor, dar și dependentă de poțiunea care mă ajuta să fiu om.

ALEXANDRA PURIS, cls. a III-a SBS

Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea

coordonatori: prof. înv. Lavinia Corodeanu, Geanina Bota

Sursă portret Alexandra: fototeca Lavinia Corodeanu

Prof. înv. Lavinia Corodeanu

Leave a comment