În vremurile noastre, Ziua Educației devine o ocazie de a reflecta asupra unei vocații nobile. În ciuda provocărilor economice și sociale, care pun educația și pe profesioniștii săi într-o lumină tot mai palidă, această zi de sărbătoare aduce în prim-plan adevăratul sens al muncii de învățător: dragostea pentru elevi și pasiunea pentru învățătura oferită. Într-un an în care lucrările de reabilitare din mai multe școli sunt la ordinea zilei, ecoul bormașinilor și al ciocanelor poate părea mai puternic decât ecoul unei clase pline de elevi. Și totuși, în mijlocul zgomotului cotidian și al schelelor ce înconjoară zidurile școlii, ne-am imaginat un moment de liniște și armonie.

Un moment în care elevii, cu glasuri cristaline, ne-au oferit nu doar un cadou sonor, ci o lecție vie despre cum educația poate dăinui și în mijlocul dificultăților. Fără amplificatoare sofisticate sau lumini de scenă, ei au transformat un simplu cor într-o dedicare din suflet pentru toți cei ce lucrează zi de zi pentru viitorul lor. Chiar și în mijlocul toamnei mohorâte, când soarele nu strălucește cu aceleași raze calde ca în alte anotimpuri, prin cântul elevilor noștri am reușit să aducem un strop de lumină. Cântecul lor a devenit puntea de legătură între sufletele noastre, iar acea armonie pură, venită din inima școlii, ne-a încălzit mai mult decât orice cuvinte ar fi putut-o face.

Ziua Educației poate să fie un moment de răgaz, dar și un imbold vital, un prilej de a reflecta asupra unei profesii care, deși își poartă rădăcinile în iubire și dăruire, se află adesea la răscruce între provocări zilnice și idealuri greu de atins. Într-o eră în care educația pare mai mult o luptă de supraviețuire decât o sărbătoare, când meseria de cadru didactic este adesea pusă sub semnul incertitudinii economice și sociale, sărbătorirea Zilei Educației ar putea părea doar o formalitate, și totuși, poate că exact în aceste vremuri de cumpănă avem nevoie mai mult ca oricând de momente simple, dar pline de sens, care să ne reamintească că educația nu este doar o funcție, ci o vocație. 

În acest context, departe de ecourile protestelor și de tonul rece al realității administrative, în Oradea, o mică armonie a reușit să întrerupă pe alocuri, frenezia lucrărilor de reabilitare și să pătrundă în școli ca un adevărat moment de comuniune, un moment de grație creat de elevii noștri. Atmosfera acelei zile ne-a fost transformată de câteva glasuri tinere care, cu o simplitate dezarmantă, au cântat „Duios, grațios, în ecoul cântului”, un refren care a răsunat adânc în inimile tuturor celor prezenți. Nu a fost nevoie de tehnologie sofisticată, nu au fost reflectoare, doar un spațiu încărcat de emoții, trăite în prezent. A fost un moment ce a părut aproape ireal, de parcă vine dintr-o altă lume. O apariție discretă, dar care, a făcut să tacă timpul și să se umple de sensibilitate. Întregul act a fost o revelație, un răspuns tacit la întrebarea ce înseamnă să educi cu adevărat? Întreaga sală a fost invadată de o tăcere profundă, de acea stare când cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima ceea ce simți. Privirile s-au ridicat, emoțiile s-au adunat, și chiar dacă nu am găsit cuvintele potrivite în acele momente, am înțeles profund ce înseamnă să fii educator. Ce am simțit atunci nu a fost doar bucurie, ci o revărsare de generozitate, o finețe de suflet și o iubire pentru meseria noastră. Dacă am fost tăcuți și copleșiți de frumusețea gestului, e pentru că adesea emoția pură ne lasă fără cuvinte. Însă sufletele noastre au înregistrat totul, și a fost ceva ce nu vom uita vreodată. Momentul acela nu a fost doar despre a dărui, ci despre a învăța ce înseamnă dăruirea de sine în mod absolut. Căci atunci când dăruiești din inima ta, nu te aștepți la nimic în schimb. Și totuși, acele gesturi simple au transformat acea zi într-o lecție vie. Toamna, cu umbrele și culorile ei calde, ne amintește că nu totul se termină cu frunzele care cad, ci că fiecare anotimp, fiecare moment aduce cu sine o schimbare. Așa cum toamna este o perioadă de tranziție, în școala noastră, educația se transformă în fiecare zi: nu doar o acumulare de cunoștințe, ci o formă de exprimare artistică și emoțională. Cu toții suntem parte a acestei transformări: profesori, elevi, părinți. Împreună, devenim o familie școlară, în care educația este dăruire și respect reciproc. Aș vrea să cred că, în fiecare școală din România, astfel de momente sunt posibile. Căci, poate că nu tot timpul avem acces la cele mai bune condiții, nu toți profesorii sunt răsplătiți cum se cuvine, și nu toți elevii au aceleași oportunități. Însă, atunci când învățătura se împletește cu dragostea, cu răbdarea și cu empatia, atunci totul este posibil. 

Noi, dascălii avem menirea de a semăna în inimi semințele unei iubiri necondiționate pentru învățătură. Dacă dragoste e, totul e. De aceea, să păstrăm în sufletul nostru imaginea pregătirilor pentru Ziua Educației și apoi ziua marcată de receptarea dedicației muzicale speciale al cărei refren „Duios, grațios, în ecoul cântului” să fie simbolul modului în care, chiar și în vremuri dificile, muzica și educația pot uni, pot inspira și pot vindeca. La mulți ani, tuturor celor care sunt implicați în această minunată vocație! Împreună, educăm nu doar minți, ci și suflete.

                                                                                                                     prof. BONDAR ZITA,

Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea