Cinci elevi și cinci profesori ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă Orizont Oradea au participat la activitățile mobilității din Erdemli, Mersin, Turcia, alături de elevi și profesori din instituțiile partenere proiectului Erasmus+ KA 220 Together We Are Stronger, nr. de identificare 2024-1-RO01-KA220-SCH-000251161, în perioada 21-27 septembrie 2025.
Activitățile din mobilitate s-au desfășurat conform Agendei elaborate de gazdele mobilității Erdemli Özel Eğitim Uygulama Okulu II.- III. Kademe, Mersin, Turcia și a Formularului de aplicație. La mobilitate au participat 5 elevi însoțiți de 5 profesori din fiecare instituție școlară parteneră, Osnovna Skola Josipa Matosa (Josip Matos Primary School), Specjalny Osrodek Szkolno-Wychowawczy nr. 4, Krakow, Polonia, Vukovar, Croatia, Agrupamento de Escolas de Castro Marim, Portugalia și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont Oradea.
Prima zi de mobilitate a fost deschisă de primirea călduroasă, cu servirea de ceai turcesc și rahat de către elevi ai școlii gazdă, urmat apoi de programul artistic prezentat de către elevii din școala parteneră din Turcia după care, cei 50 de participanți la mobilitate au fost invitați la dans si hora turcească. Vizitarea școlii a arătat interesul autorităților pentru sistemul de învățământ special prin oferirea unei clădiri cu spații largi, modernizată și echipată cu toate cele necesare elevilor cu cerințe educative speciale. Interacțiunea transnațională a fost făcută prin activitățile desfășurate împreună, de la micul dejun si până la cină. Prânzul a fost luat în localitatea Mersin după vizitarea Muzeului de Arheologie din localitate.
A doua zi de mobilitate a deschis porțile interacțiunii sociale prin activități comune de Artterapie: coasere, pictură pe pietre. Am petrecut timp de bună calitate în excursia organizată la Cetatea Kizkalesi și plimbare cu vaporul pe mare. Activitățile sportive de înot și water polo în Marea Mediterană, lângă vapor, au făcut ca toți partenerii să interacționeze mai mult.
Vizitarea regiunii Capadoccia si a muzeului subteran Derinkuyu a avut loc în a treia zi de mobilitate. Promovarea culturală a zonei Capadoccia precum și a Turciei pe ruta Marea Mediterană- Capadoccia a făcut ca participanții la mobilitate să cunoască mai multe lucruri despre geografia și agricultura țării.
Activități sportive s-au desfășurat și în a patra zi, pe plajă și în Mare cu jocuri de echipă. Participanții la mobilitate au desfășurat activități comune, s-au susținut reciproc în jocurile cu mingea. Activitățile de art terapie s-au organizat pe atelierul olărit, de împletire cu ratan si pictura Ebru.
Momentele petrecute împreună deschid cămăruța de amintiri a fiecărui participant. Dorința de a comunica transnațional a făcut posibilă conexiunea dintre participanți. Râsetele elevilor si bucuria de a se revedea, zi de zi, la fiecare activitate, a demonstrat că copilăria este universală și că copilul găsește mijloace pentru a comunica.
Activitățile mobilitații au promovat incluziunea, toleranța, încurajarea, empatie, toleranță, respect și prietenie. Multiculturalitatea a fost descoperită și respectată de către participanți: salat-ul, rugăciunea rituală obligatorie din moschee, rugăciune auzită de cinci ori pe zi, îmbrăcămintea oamenilor locului, arta culinară etc.
Cei 50 de participanți din cinci țări au petrecut o săptămână uimitoare, plină de experiențe noi, prietenii, învățare. Elevii au participat la ateliere de olărit, art terapie, arta Ebru, împletire cu ratan și țesere de covoare, au învățat despre tradițiile locale ale regiunii Erdemli, Mersin, Turcia, arta culinară, legende. Profesorii au participat la cursuri pe tema sportului (înot și polo) și art terapiei.
Pe parcursul mobilității, elevii au avut ocazia să lucreze în echipe internaționale, să participe la ateliere educative, vizite culturale și activități de voluntariat. Aceste experiențe le-au permis să descopere tradițiile, obiceiurile și stilul de viață al colegilor din alte țări europene, dezvoltându-și totodată competențele de comunicare, spiritul de toleranță și deschidere.
Proiectul a consolidat sentimentul de apartenență la familia Erasmus – o comunitate unită de dorința de a învăța unii de la alții, de a respecta diversitatea și de a construi împreună o Europă mai solidară. Elevii s-au întors acasă mai încrezători, mai motivați și mai conștienți de faptul că educația și prietenia nu au granițe.
Această experiență a demonstrat că Erasmus+ nu înseamnă doar călătorii, ci o adevărată călătorie interioară, în care tinerii devin cetățeni activi ai unei Europe unite în diversitate.
prof. ADINA CĂRĂDAN, coordonator proiect,
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont Oradea
Sursă imagine: fototeca Adina Cărădan