Cartea Grădina miraculoasă, de curând apărută la Editura Didactica Militans a CCD Bihor, sub coordonarea prof. înv. Lavinia Corodeanu, este rezultatul proiectului Din grădina copilăriei – magia culorilor și a cuvintelor, care își propune să valorifice potențialul artistic al elevilor din ciclul primar și să stimuleze creativitatea prin intermediul limbajului plastic și literar.
Proiectul s-a concretizat în realizarea de către elevi a unor creații literare și plastice. Publicăm în serial câteva creații literare ale micilor scriitori, oglindind imaginarul copilăriei.

Maci în lanul de grâu
Vara sosise, razele soarelui sărutaseră pământul, aurind lanurile de grâu. Eu mă așezasem la umbra unui copac, unde o ciupercă își puse pălăria roșie cu picățele albe. Prietena mea, Irina, venise lângă mine:
– Bună!
– Bună!
– Am găsit un lan de grâu spectaculos în care sunt maci cu petale diafane și pictate cu un roșu ca focul.
– Să mergem să-l vedem!
Noi am plecat spre acel lan de grâu. La un moment dat, am întrebat:
– Irina, ești sigură că mergem pe drumul cel bun?
– Da, sunt sigură.
În sfârșit, am ajuns! Am fost uimită de splendoarea pe care am văzut-o! Era atât de frumos, încât am crezut că era un covor de aur împletit cu petale roșii!
Dintr-odată, se auzi vântul:
– Vâjjjjj!
– Vai, ce s-a auzit? întrebai eu.
Un mac gingaș își ridică căpșorul și spuse:
– Vântule, de ce ești așa de gălăgios?
– Îmi pare rău, dar trebuia să vă atenționez, vine o furtună!
– Hai să plecăm, Irina!
– Bine!
Am ajuns acasă înainte de a porni furtuna. A fost o experiență minunată!
NATALIA ABRUDAN, cls. a III-a SBS
CN Mihai Eminescu, Oradea
coord.: prof. înv. LAVINIA CORODEANU, GEANINA BOTA
Sursă imagine generic: fototeca Lavinia Corodeanu