Asociația Studenților Stomatologi din Oradea organizează în aceste zile (27 oct. – 1 nov.) a treia ediție a OraDent Congress, un eveniment ce reunește comunitatea medicală din domeniul stomatologiei într-un cadru academic de înaltă ținută, Aula Magna a Universității din Oradea. Evenimentul se adresează studenților la stomatologie și tinerilor medici, oferindu-le oportunitatea de a lua parte la prezentări științifice, workshop-uri aplicate și sesiuni interactive susținute de specialiști recunoscuți la nivel național și internațional.
OraDent Congress le oferă participanților șansa de a lua parte la prezentări inspirate, ateliere practice și sesiuni interactive susținute de profesioniști consacrați ai stomatologiei. Prin varietatea temelor abordate și calitatea conținutului științific, congresul se adresează tuturor celor care își doresc să aprofundeze cunoștințele teoretice și să le aplice în contexte clinice reale, într-un mediu academic și profesionist. „OraDent Congress este spațiul în care teoria se întâlnește cu practica, iar schimbul de experiență cu specialiști dedicați devine o sursă de inspirație pentru toți participanții,ˮ a declarat Borsa Iulia, președinta Asociației Studenților Stomatologi din Oradea.
Primele două ediții ale OraDent Congress, organizate în 2023 și 2024, s-au bucurat de un succes remarcabil, reunind participanți din toate colțurile țării și consolidând prestigiul evenimentului în peisajul academic stomatologic
Free stock image