Calendarul de advent la clasa a II-a B

Luna decembrie a adus în clasa a II-a B nu doar emoția sărbătorilor, ci și un proiect plin de creativitate și suspans: Calendarul de Advent al clasei. Ca în fiecare an, copiii au așteptat cu nerăbdare să descopere ce surpriză aduce fiecare zi, însă anul acesta calendarul a fost unul cu totul special – creat chiar de elevi, gândit pentru a îi provoca, a-i amuza și a-i aduce mai aproape unii de alții.

Tragerea la sorți – începutul aventurii

În prima zi a lunii decembrie, elevii au făcut cunoștință cu coșulețul magic în care se aflau bilețelele cu numere. Fiecare copil a tras la sorți un număr corespunzător cutiuței cu provocarea și bombonica ce îi era destinată. Emoțiile au fost mari, iar bucuria și mai mare – fiecare număr ascundea o responsabilitate, o idee, o mică parte din calendarul care urma să se construiască împreună.

Astfel, fiecare elev a primit o provocare personală, contribuind la surprizele pregătite pentru colegi.

Provocări zilnice – creații ale elevilor

În fiecare zi a lunii, sala de clasă a devenit locul unui mic ritual: deschiderea pungii maro agățate pe sfoara festivă întinsă de-a lungul clasei. În interior se afla provocarea zilei – un mesaj creat chiar de copii.

Copiii s-au bucurat să citească în fața colegilor provocările gândite de ei: de la mici gesturi de bunătate, la activități creative, ghicitori sau misiuni amuzante. Apoi, întreaga clasă se implica în rezolvarea lor, transformând fiecare zi într-o experiență comună.

Această activitate nu doar că a adus zâmbete, dar a și consolidat spiritul de echipă și sentimentul de apartenență.

Calendarul familiei – legătura dintre școală și acasă

Pe pagina închisă de Facebook a clasei s-a deschis un album special, dedicat „Calendarului familiei”. Aici, părinții și copiii care au dorit au putut continua acasă atmosfera de advent, răspunzând la provocările zilnice într-un mod personal și cald.

Familiile au fost invitate să posteze fotografii, momente dragi sau activități inspirate de calendar. Astfel, clasei i s-a alăturat și comunitatea de acasă, transformând proiectul într-o experiență extinsă, care a adus bucurie nu doar elevilor, ci și părinților.

Un decembrie memorabil

Calendarul de Advent al clasei a II-a a fost, în acest an, mai mult decât o numărătoare până la Crăciun. A fost un prilej de a crea, de a dărui și de a fi împreună.

Copiii au învățat că fiecare zi poate ascunde o surpriză, că micile provocări pot aduce zâmbete mari și că magia sărbătorilor stă, de fapt, în lucrurile făcute cu suflet.

Adventul pe-nțelesul copiilor

Ce e Adventul? Adventul este timpul de dinaintea Crăciunului, aproximativ 4 săptămâni, în care ne pregătim sufletul și casa pentru sărbătoarea nașterii lui Isus.

Ce facem în Advent? Copiii pot înțelege Adventul prin lucruri concrete: aprindem lumânările de pe o coroniță (în fiecare duminică încă una); deschidem câte o fereastră la calendarul de Advent, în fiecare zi până la Crăciun; facem fapte bune, mici gesturi de ajutor; ne gândim la bucurie, bunătate și recunoștință; ne pregătim pentru Crăciun cu colinde, povești și activități frumoase.

Ce simbolizează Adventul? Lumina lumânărilor înseamnă că binele și bucuria cresc pe măsură ce se apropie Crăciunul. Așteptarea îl ajută pe copil să înțeleagă ideea de răbdare și pregătire.

De unde vine Adventul? Adventul a început în Biserică acum multe sute de ani, când oamenii au dorit să aibă o perioadă specială de pregătire înainte de Crăciun. Este ca atunci când pregătești o mare sărbătoare: faci ordine, te gândești la cei dragi și te pregătești cu bucurie. Așa au început și primele comunități creștine să aibă „timp de așteptare” înainte de nașterea lui Isus.

prof. MONICA TOADER,

Școala Gimnazială Avram Iancu, Oradea

Sursă imagini: fototeca Monica Toader

Leave a comment