FLEX Abroad: Un an cu un prieten din America

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Departamentul de Stat al SUA, aduce din nou în România programul FLEX Abroad (Future Leaders Exchange) – o oportunitate unică prin care liceeni americani studiază în licee românești, complet finanțat.

FLEX Abroad oferă adolescenților americani cu vârste între 15 și 19 ani șansa de a petrece un an academic în România, facilitând schimbul cultural și dezvoltarea înțelegerii reciproce între cele două țări. Participanții beneficiază de transport dus-întors între SUA și România, plasare în familie gazdă și într-un liceu din București, bursă lunară, asigurare medicală completă, cursuri de limba română, precum și activități culturale și excursii care le permit să descopere cultura românească.

FLEX Abroad a fost lansat în România în 2024, când pentru prima dată liceeni americani au studiat în licee românești. Ei au avut ocazia să descopere cultura română și să împărtășească elemente din cultura americană în comunitățile în care au fost găzduiți. Această experiență a creat un schimb autentic de valori și perspective, consolidând legături durabile între tinerii americani și familiile românești.

Familiile românești sunt invitate să găzduiască un elev american și să trăiască o experiență de schimb cultural autentică. Prin această implicare, familiile au ocazia să dezvolte competențe interculturale, să își îmbunătățească abilitățile de comunicare în limba engleză și să descopere cultura și istoria Statelor Unite. În același timp, gazda poate împărtăși tradițiile, obiceiurile și valorile românești, construind prietenii durabile și beneficiind de o experiență de viață deosebită. American Councils oferă familiilor gazdă instruire specializată, materiale educaționale și sprijin permanent. Familiile gazdă se angajează să ofere elevului cazare, trei mese pe zi, un spațiu adecvat pentru dormit și studiu, și să îl integreze ca membru al familiei.

Programul continuă misiunea de peste 30 de ani a FLEX de a consolida relațiile educaționale și culturale între România și Statele Unite, oferind tinerilor din ambele țări șansa de a construi punți de înțelegere și colaborare pentru viitor.

Pentru mai multe informații și înscrieri, familiile interesate pot contacta coordonatorul local FLEX Abroad la telefon 0758 100 503 sau prin e-mail la flexabroad.ro@americancouncils.org.

Alte informații găsiți AICI.

Instagram: American Councils Romania

Facebook: FLEX Romania

Free stock image

Leave a comment