Recent, două eleve de liecu mi-au adresat o provocare aparte: să răspund la câteva întrebări despre NOCA și despre impactul pe care acest nou spațiu cultural îl are asupra educației artistice din Oradea. Curiozitatea lor autentică și modul atent în care au formulat întrebările m-au făcut să reflectez asupra prezentului și să mă întorc, pentru o clipă, în anii mei de studenție, o perioadă frumoasă, dar plină de limitări, în care parcursul artistic se contura cu mult efort și răbdare.

Când mă gândesc la acei ani, îmi revin în minte momente pline de entuziasm, dar și o nostalgie discretă pentru felul în care încercam, cu resurse limitate, să ne construim drumul artistic. Eram tineri, plini de visuri, dar lumea artei nu ni se deschidea întotdeauna ușor. Ne lipsea un spațiu adevărat în care să expunem, un loc în care să simțim că munca noastră respiră, că este văzută, analizată și încurajată.

Îmi amintesc cum, la final de an, adunam lucrările și le expuneam cum puteam, mai întâi în Clubul Universității, un spațiu care încerca să devină galerie, dar care nu putea oferi atmosfera dedicată pe care o căutam cu toții. Mai târziu, când Facultatea de Arte s-a mutat în Cetate, coridorul de la etaj a devenit locul nostru de expunere. Avea farmecul lui, încărcat de energia studenților, dar rămânea tot un culoar: plin de treceri, limitat și departe de ceea ce înseamnă un mediu expozițional profesionist.

Totul se desfășura lent, modest, în limite care uneori păreau de neclintit. Ne șlefuiam sensibilitatea vizuală cu ajutorul cărților, al cursurilor, al seminariilor și al diapozitivelor proiectate la ore de doamna profesor Ramona Novicov, căreia îi mulțumesc pentru toate aceste momente care au făcut ca orele să fie o adevărată incursiune în frumoasa poveste a creațiilor umane. Pentru mulți dintre noi, contactul cu lumea artistică adevărată era un vis, la care ajungeai doar dacă puteai călători spre Cluj sau București.

Privind prezentul, simt că lucrurile au căpătat, în sfârșit, lumina pe care o așteptam. Apariția unor spații moderne, vii, dedicate artei contemporane, precum NOCA, transformă profund atmosfera culturală a orașului. Este ca o respirație amplă după ani în care arta a existat, dar nu a fost susținută la adevărata ei capacitate.

Cum văd impactul deschiderii NOCA asupra educației artistice din Oradea? Personal, cred că deschiderea NOCA aduce un potențial enorm pentru educația artistică, chiar dacă suntem abia la început. Elevii și studenții vor avea oportunitatea de a învăța direct din experiența expozițiilor și a artiștilor care lucrează aici. Deși nu știm încă exact cum se vor desfășura toate activitățile, spațiul oferă premisa unui mediu viu și
interactiv, care poate schimba felul în care tinerii percep arta contemporană.

Pentru mine, NOCA aduce posibilitatea de a vedea arta în acțiune, nu doar ca obiect de studiu. Chiar dacă programul de evenimente și activități abia începe, faptul că există un loc unde artiștii pot fi întâlniți, unde lucrările pot fi studiate în detaliu și unde publicul poate dialoga cu creatorii este deja un salt uriaș față de trecut.

Cred că prezența NOCA le oferă elevilor o altă dimensiune a artei: nu doar teorie, ci experiență și contact direct cu procesul creativ. Percepția lor asupra artei va fi modelată treptat, pe măsură ce vor participa la evenimente și expoziții, iar impactul real asupra comunității orădene se va vedea în timp, prin interesul, implicarea și creativitatea noilor generații.â

Spațiile generoase, lumina atent gândită, modul în care lucrările sunt prezentate și curentele artistice expuse permit elevilor să studieze relația dintre formă, mesaj și context. Chiar dacă activitățile exacte se vor defini pe parcurs, aceste premize sunt suficiente pentru a transforma vizita într-o lecție vie de artă contemporană.

Profesorii pot folosi vizitele la NOCA pentru a conecta teoria cu practica, pentru a organiza discuții sau ateliere inspirate de expoziții. Este un spațiu în care lecțiile pot fi completate cu experiențe directe, iar elevii pot învăța cum să observe, să analizeze și să se exprime prin artă.

Consider că NOCA poate deveni un catalizator pentru artiștii tineri. Chiar dacă impactul complet se va vedea în timp, deja oferă un mediu în care talentul și creativitatea pot fi exprimate și recunoscute. Este spațiul în care generațiile de astăzi pot găsi sprijin și inspirație, ceea ce pentru generația mea era doar un vis.

Experiența Roxanei Netea, implicată în proiecte de artă publică precum „Oradea 1900”, arată că drumul unui artist în spațiul public nu este întotdeauna lin. Proiectul „Oradea 1900” transformă un non-spațiu într-un muzeu de artă și istorie în aer liber, prin 58 de nișe care prezintă secvențial scene de viață din perioada La Belle Époque, cu coduri QR ce oferă informații istorice detaliate. Roxana a realizat și alte lucrări de artă stradală și intervenții artistice menite să aducă culoare și istorie în oraș.

Roxana s-a confruntat cu refuzuri din partea autorităților și cu blocaje birocratice, deși proiectele ei au primit sprijinul și votul comunității. Aceasta evidențiază cât de dificil poate fi să susții arta contemporană și inițiativele culturale inovatoare în spațiul public și subliniază importanța existenței unui centru precum NOCA, care poate oferi vizibilitate, dialog și recunoaștere pentru munca creativă, protejând-o de obstacolele administrative.

Astfel, pentru tinerii artiști și pentru comunitatea educațională, aceste exemple reprezintă lecții despre perseverență, despre importanța implicării civice și despre necesitatea unui dialog constant între artiști, public și autorități pentru a asigura accesul la artă de calitate.

Provocarea celor două eleve m-a făcut să conștientizez încă o dată cât de diferit arată astăzi drumul unui tânăr artist în Oradea. NOCA oferă context, lumină, sprijin și direcție — elemente care pentru generația mea erau doar visuri.

prof. VIOLETA JĂHĂLEANU

Sursă imagine generic: fototeca ALIN GURGIU