Școli înfrățite: CN Iosif Vulcan din Oradea și Școala 4 Dimotiko Pefkon din Salonic

În cadrul proiectului Erasmus+ COLORS 2020-1-SE01-KA229-077901, desfășurat în perioada 2020-2023, profesorii de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea și cei de la Școala 4 Dimotiko Pefkon din Salonic, Grecia, au colaborat foarte bine.

În mobilitatea Erasmus+ din 10-16 martie 2023 la Salonic, pe tema Inteligența interpersonală și intrapersonală, prof. Maria Duma, prof. Angela Clonda, prof. Anamaria Horga și prof. Rodica Panti au susținut lecții despre tradiții de primăvară la români și echipa română a fost foarte plăcut surprinsă de seriozitatea profesorilor greci, de metodele moderne de lucru utilizate și de abordarea îndrăzneață a dificultăților întâmpinate de sistemele de învățământ europene.

În cadrul proiectului de acreditare Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000316741, trei profesori de la Colegiul Național Iosif Vulcan din Oradea vor desfășura o mobilitate de tip job shadowing, în luna martie 2026, la Școala Primară 4 Dimotiko Pefkon din Salonic.

Completând aceste colaborări Erasmus+ și crezând cu tărie că cele două popoare au multe puncte comune în educație și cultură, s-a conturat proiectul Școli înfrățite, considerând că statutul de școli înfrățite va facilita o colaborare mai ușoară în domeniul mobilităților pentru elevi și profesori pentru a face schimb de idei, pentru a împărtăși experiențe culturale și educaționale, prin diverse activități pregătite de
elevi și profesori.

Proiectul Școli înfrățite dorește să construiască un parteneriat bazat pe valori comune și schimb de experiență, menit să dobândească cunoștințe despre bunele practici din cele două sisteme educaționale. Scopul acordului este de a promova schimbul intercultural la nivel educațional și pedagogic, prin sprijinirea activităților extracurriculare și sprijinirea dezvoltării prieteniei româno-elene. Proiectul creează oportunități de cooperare, consultare, comunicare și colaborare în vederea atingerii unui obiectiv comun, o educație europeană de calitate. Cunoașterea diverselor aspecte ale spațiului cultural și educațional, stabilitatea relațiilor sincere și asigurarea sprijinului reciproc între elevii celor două școli sunt argumente care susțin implementarea acestui proiect.

În perioada 13-16 decembrie 2025, echipa română formată din dir. prof. Simona Nicoleta Martin, dir. adj. prof. Călin Florin Bacter, prof. Maria Duma și trei eleve din clasa a XII-a A, s-a deplasat la Școala 4 Dimotiko Pefkon Salonic – dir. prof. Sophia Aidona, dir adj. prof. Koustas Sourlis – pentru semnarea Acordului de înfrățire și planificarea activităților viitoare.

Lecția susținută de elevele de la profilul pedagogic -Bianca Mihaela Iordănescu, Patricia Iulia Harpan și Miruna Oana Teacă – a prezentat la o clasă a VI-a (profesor Koustas Sourlis) informații despre România, Oradea, Colegiul Național Iosif Vulcan și tradițiile de iarnă ale românilor, cuprinse într-o interesantă prezentare realizată în Canva. Feedback-ul a fost realizat printr-o provocare pe Kahoot și elevii care și-au amintit cele mai multe informații despre România au fost aplaudați.

Hora încinsă a unit elevii și profesorii și a animat atmosfera clasei.

Peste 100 de felicitări cu mesaje de Crăciun și Anul Nou au fost trimise de elevii români din ciclul primar și de elevele din clasa a XII-a A elevilor eleni, fiind un prim pas în activitățile parteneriatului dintre cele două școli înfrățite.

Se vor organiza mobilități ale grupurilor de elevi și profesori, activități online pe teme educaționale de interes, se va înfrăți fiecărui elev din Salonic cu un elev de ciclu primar din Oradea, cu care să comunice mai des și se vor desfășura multe alte activități prin care elevii și profesorii să se cunoască mai bine

Invitat de onoare, Corina Crețu, consul general, șef al Consulatului General al României in Salonic, Republica Elenă a participat la activitate și a apreciat că ,,acest parteneriat reprezintă un pas important în consolidarea cooperării educaționale româno-elene și în promovarea valorilor europene în rândul tinerei generații. Educația construiește punți durabile între oameni, culturi și viitorul nostru comun.”

,,Proiectul Twin Schools este mai mult decât un acord formal între două instituții de învățământ. Este o punte între culturi, o investiție în educație și, mai ales, în prietenia dintre tineri. Prin astfel de inițiative, elevii învață să se cunoască, să se respecte și să înțeleagă diversitatea ca pe o valoare europeană fundamentală. România și Grecia sunt unite printr-o istorie comună, prin valori culturale și printr-o viziune europeană bazată pe dialog, cooperare și solidaritate. Educația joacă un rol esențial în consolidarea acestor legături, iar dumneavoastră, profesorii și elevii, sunteți adevărații ambasadori ai acestui demers”

prof. înv. primar MARIA DUMA,

coordonator Erasmus+, CN Iosif Vulcan Oradea

Sursă imagine: fototeca Maria Duma

Leave a comment