Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în colaborare cu Asociația Prietenii Muzeului Țării Crișurilor și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează și anul acesta Clubul Micilor Istorici, o activitate de educație non-formală, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6-14 ani, ce sunt pasionați de istorie.
Activitățile se vor desfășura în perioada ianuarie – decembrie 2026, o dată pe lună, inclusiv în vacanțe, la sediul instituției din str. Armatei Române nr.1/A, pe durata unei ore și vor avea ca teme de dezbatere subiecte despre istoria orașului Oradea, a Transilvaniei, a României, precum și alte teme propuse de participanți.
Taxa de participare este de 120 de lei/an. În cazul în care sunt doi frați care doresc să se înscrie, taxa pentru al doilea este de 60 de lei/an, iar dacă sunt mai mulți frați, ceilalți vor participa gratuit.
Taxa cuprinde materialele necesare activităților, precum și vizite în cadrul muzeului și al secțiilor acestora, în funcție de temele propuse.
Înscrierile se pot face până cel târziu în 23 ianuarie 2026, la tel. 0772 081 499.
Prima întâlnire va avea loc în data de 27 ianuarie 2026, la ora 16.00.
Activitățile vor fi susținute de Dalida Moga, educator muzeal, și Andreea Pop, muzeograf, din cadrul Serviciului Relații Publice și Expoziții.
Sursă imagine: afișul atelierului