Prin FLEX,liceenii români fac un an în Statele Unite
Ministerul Educației și American Councils for International Education au semnat un acord istoric de co-finanțare pentru reluarea programului Future Leaders Exchange (FLEX) în anul școlar 2026-2027. Programul FLEX, finanțat de Departamentul de Stat al SUA, le oferă liceenilor români oportunitatea de a studia un an școlar complet într-un liceu american și de a locui cu o familie americană, cu toate costurile acoperite prin program.
Calendarul FLEX 2026-2027:
- noiembrie – decembrie 2025: completarea si transmitera aplicației online si a testul de limba engleză
- ianuarie – februarie 2026: notificarea semifinaliștilor
- ianuarie – februarie 2026: interviul individual, testul de limba engleză, completarea aplicației individuale
- aprilie – mai 2026: anunțarea rezultatelor finale (numele bursierilor și a celor de pe lista de rezervă)
- august – septembrie 2026: deplasarea bursierilor în SUA
- mai – iunie 2027: întoarcerea bursierilor în România
Norme stricte pentru masa sănătoasă în școli
O prevedere legală (Real Decreto 315/2025) a fost adoptată în Spania cu scopul de a îmbunătăți masa școlară și de a promova obiceiuri alimentare mai sănătoase și sustenabile. Noua reglementare intră în vigoare în aprilie 2026 și stabilește criterii minime de calitate nutrițională și sustenabilitate pentru contractarea serviciilor și produselor alimentare în școli, precum și cerințe pentru planificarea meniurilor școlare. Regulamentul se aplică centrelor care oferă diferite etape educaționale, inclusiv educația primară și secundară. Autoritățile vor efectua inspecții oficiale pentru a asigura conformitatea, iar nerespectarea poate atrage sancțiuni.
Slovacia mărește salariile profesorilor cu 7%
Din 1 septembrie 2025, salariile personalului didactic din Slovacia au crescut cu 7%, iar din ianuarie 2026 cresc din nou cu încă 7%. Conform amendamentului Legii 138/2019 privind angajații pedagogici și profesioniști (Legea 191/2025), de la 1 ianuarie 2026 se introduce și o nouă indemnizație. Aceste creșteri salariale vin concomitent cu introducerea AI în curriculum-ul școlar și cu investiții de 5,8 milioane euro pentru formarea a peste 1.100 de cadre didactice până în 2027.
Noi modele de certificare a competențelor
În ianuarie 2024, Ministerul Educației și Meritului din Italia a publicat un decret ministerial cu noile modele pentru certificarea competențelor dobândite de elevi la finalul învățământului primar, secundar inferior și obligatoriu, precum și la sfârșitul cursurilor de educație pentru adulți. Toate modelele au ca bază de referință comună competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții definite la nivel european. Competențele sunt evaluate printr-o scală cu patru niveluri, fiecare nivel fiind descris prin indicatori explicativi. Certificările vor fi eliberate de școli și transmise familiilor și școlilor de la nivelul următor. Implementarea completă se va finaliza în anul școlar curent, 2025-2026.
Gerul închide azi școli din trei județe
Ministerul Educației anunță că azi,13 ianuarie, aproximativ 3.000 de elevi din 10 școli românești vor învăța online din cauza gerului, cu suspendări în unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman – o nouă oportunitate pentru testarea platformelor digitale naționale. Orele urmează să fie recuperate.
Spre un curriculum la decizia elevului
Ministerul Educației propune ca, până spre clasa a XII-a, elevii să își poată alege până la trei sferturi din materiile din orar, oferindu-le mai mare flexibilitate să meargă spre interesele lor. Noutatea absolută este că Curriculum-ul la Decizia Elevului din Oferta Școlii (CDEOȘ), format din opționale, devine obligatoriu – adică școlile trebuie să ofere elevilor opțiuni reale din care să aleagă. Proiectul ministerului, cu ce propune să învețe fiecare elev care va intra la liceu în 2027, s-a aflat în dezbatere publică.
În Estonia cursurile vor începe la ora 9:00
Începând cu septembrie 2026, școlile din Estonia vor începe ziua de școală la ora 9:00 în loc de ora 8:00. Schimbarea urmează aprobării guvernului pentru un nou regulament național privind mediul de învățare școlar, care unifică mai multe reglementări anterioare, reducând povara administrativă și consolidând focus-ul pe sănătatea și bunăstarea elevilor. Cercetările arată că un început mai târziu al zilei se aliniază mai bine cu nevoile de somn și dezvoltare ale adolescenților. Deși regula generală amână începerea cu o oră, școlile păstrează autonomie și pot stabili ore diferite sau eșalonate, de comun acord cu consiliile școlare și autoritățile locale, pentru a optimiza transportul și a evita traficul în orele de vârf.
Foto generic: Ceremonia oficială de semnare a acordului FLEX România – SUA, 24 noiembrie 2025. De la dreapta la stânga: Remus Pricopie – rectorul SNSPA, fost ministru al Educației, Lisa Choate – President și CEO, American Councils for International Education, Daniel-David – ministrul Educației și Cercetării din România, Stefanie Williams – Deputy Assistant Secretary for Professional and Cultural Exchanges, Departamentul de Stat SUA, Andrei Muraru – ambasadorul României în SUA. Sursă imagine: americancouncils.org