24 Ianuarie: Mica Unire, o lecție despre unitate și identitate la Școala Stâncești

În perioada 21=23 ianuarie, elevii clasei a II-a de la Școala Primară nr. 1 Stâncești au participat la proiectul educațional dedicat zilei de 24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române, un eveniment important din istoria poporului român. Activitățile desfășurate au avut ca scop familiarizarea copiilor cu semnificația Micii Uniri și formarea sentimentului de apartenență și mândrie națională.

Proiectul a debutat cu activitatea Mica Unire, pe înțelesul copiilor, în cadrul căreia elevii au urmărit o prezentare PPT adaptată nivelului lor de vârstă. Aceștia au aflat cine a fost Alexandru Ioan Cuza, ce a însemnat Unirea Principatelor Române și de ce acest moment este atât de important pentru istoria țării noastre. Discuțiile au fost interactive, iar elevii au pus întrebări și și-au exprimat opiniile cu entuziasm.

În cadrul activității Unirea în culori – desenăm istoria, copiii și-au exprimat creativitatea prin desen și pictură, realizând lucrări inspirate din simbolurile naționale: steagul României, Hora Unirii, harta țării sau personaje istorice. Lucrările au fost expuse într-o expoziție tematică, care a transformat sala de clasă într-un spațiu plin de culoare și emoție.

Momentul culminant al proiectului a fost activitatea Hora Unirii – împreună suntem mai puternici, în care elevii au participat cu bucurie la Hora Unirii, înțelegând prin experiență directă ce înseamnă unitatea și solidaritatea. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar mesajul Împreună suntem mai puternici a fost interiorizat de toți participanții.

Prin aceste activități, elevii nu doar că au descoperit un moment esențial din istoria României, ci au învățat și valori importante precum cooperarea, respectul și apartenența la comunitate. Proiectul a avut un impact pozitiv asupra elevilor, contribuind la dezvoltarea lor cognitivă, emoțională și socială.

prof. înv. primar OLIMPIA-VIORICA CIUCIU,

Școala Primară nr. 1 Stâncești

Sursă imagine: fototeca Olimpia Ciuciu

Leave a comment