Pentru că pe 29 ianuarie e Ziua Internațională a Puzzle-ului, elevii clasei a II-a B au marcat acest eveniment începând cu câteva zile înainte (la şcoală şi acasă), printr-o serie de activități interactive și captivante, care au transformat învățarea într-o adevărată aventură a gândirii.
Ziua a fost dedicată jocului inteligent, concentrării și colaborării. Copiii au construit și rezolvat puzzle-uri variate, adaptate nivelului lor de vârstă și intereselor diverse. Activitățile s-au desfășurat individual, în perechi și în grupe, oferind fiecărui elev ocazia de a-și valorifica potențialul, dar și de a învăța alături de colegi.
Au fost utilizate puzzle-uri simple și complexe, realizate din carton, burete, lemn, metal, dar și puzzle-uri online, fiecare tip venind cu propriile provocări și explicații. Elevii au descoperit că un puzzle nu este doar un joc, ci o provocare care antrenează atenția, răbdarea, gândirea logică și perseverența.
Tematica puzzle-urilor a fost extrem de variată și bine integrată în activitățile școlare:
- puzzle-uri inspirate din povești cunoscute, care au stimulat imaginația și exprimarea orală
- puzzle-uri matematice, cu înmulțiri, menite să consolideze noțiuni deja învățate
- puzzle-uri lingvistice cu sinonime, antonime, omonime și paronime, care au îmbogățit vocabularul și au dezvoltat puzzle-uri de dezvoltare personală pentru creșterea încrederii în sine
Pe parcursul activităților, elevii au învățat să caute soluții, să își argumenteze alegerile, să ceară și să ofere ajutor, dar și să se bucure de reușită. Lucrul în echipă a încurajat cooperarea, respectul reciproc și comunicarea eficientă.
Ziua Internațională a Puzzle-ului a demonstrat încă o dată că învățarea prin joc este una dintre cele mai eficiente și îndrăgite metode la ciclul primar. Pentru elevii clasei a II-a B, această zi a fost nu doar o provocare intelectuală, ci și o experiență plină de entuziasm, curiozitate și satisfacția descoperirii.
Puzzle-urile au reușit să unească piese, idei și copii, construind nu doar imagini complete, ci și minți mai agere și mai încrezătoare.
Activitatea s-a extins și dincolo de spațiul clasei, printr-o provocare lansată pentru acasă, pe parcursul a trei zile. Elevii au fost invitați să construiască puzzle-uri alături de cei dragi – părinți, frați sau bunici – și să posteze fotografii în albumul online creat special pentru această activitate. Implicarea familiilor a transformat jocul într-un moment de conectare, comunicare și bucurie împărtășită, consolidând legătura dintre școală și mediul familial. Albumul s-a îmbogățit treptat cu imagini pline de zâmbete, dovadă a faptului că învățarea continuă și acasă, atunci când este realizată prin joc și colaborare.
Pe parcursul celor trei zile de discuții, elevii au descoperit că jocul de puzzle nu este doar un joc, ci o metaforă a vieții de zi cu zi. Astăzi am identificat împreună situații asemănătoare – asamblarea unui mobilier, îmbrăcarea de dimineață sau prepararea unei rețete culinare– activități care, asemenea puzzle-ului, cer pași clari, răbdare, logică și perseverență, demonstrând că ceea ce învățăm prin joc ne ajută în viața reală.
Copiii au concluzionat că realizarea unui puzzle în echipă, indiferent de material – carton, metal, lemn sau plastic – presupune cooperare, comunicare și stabilirea unor strategii de lucru eficiente, fiecare membru având un rol important pentru reușita finală.
prof. MONICA TOADER,
Școala Gimnazială Avram Iancu Oradea
Sursă imagini: fototeca Monica Toader
