Universitatea Politehnica Timişoara continuă și în 2026 programele de pregătire gratuite dedicate elevilor de liceu, prin lecții susținute de cadre didactice universitare. Scopul acestor inițiative este sprijinirea elevilor în pregătirea pentru examenul de bacalaureat, consolidarea cunoştințelor şi familiarizarea cu structura şi nivelul de dificultate al subiectelor de admitere, precum şi apropierea lor de mediul universitar UPT.
Lecții gratuite de MATEMATICĂ – UPT 2026 (format hibrid)
Începând de sâmbătă, 31 ianuarie 2026, UPT continuă tradiționalele lecții de matematică pentru elevi, adresate celor care îşi doresc o pregătire temeinică pentru bacalaureat şi o tranziție mai uşoară către facultate.
Perioada: 31 ianuarie – 16 mai 2026
Frecvență: în fiecare sâmbătă
Ora: 10:00
Format: hibrid (elevii aleg modalitatea de participare)
Participare fizică: Amfiteatrul D1, clădirea Electro, Corpul D 이 Bd. Vasile Pârvan nr. 2, Timişoara; acces în amfiteatru: până la 09:55; participare online (Zoom Conference)
Înscriere: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN -MKjKIHPQ63uymB_Shp8Q#/registration
Acces Zoom: disponibil în fiecare sâmbătă, începând cu 09:45
După completarea formularului, participanții vor primi linkul de conectare pe Zoom.
Transmisie live: Lecţiile vor fi transmise şi pe pagina oficială UPT: https://www.facebook.com/UPTimisoara
Lectii gratuite de CHIMIE – „Cu UPT învăt CHIMIE” (online)
Începând de sâmbătă, 7 februarie 2026, Universitatea Politehnica Timişoara, prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecția Mediului, organizează programul de meditații gratuite la disciplinele:
- Chimie anorganică
- Chimie organică
Se vor forma două grupe (Chimie anorganică și Chimie organică). Programul se adresează elevilor care se pregătesc pentru bacalaureat, oferind pregătire susținută de cadre didactice universitare, cu accent pe: aprofundarea cunoştințelor, formarea competențelor necesare absolvenților de liceu şi familiarizarea cu cerințele subiectelor de bacalaureat.
Tematica şi succesiunea lecțiilor sunt stabilite conform programelor aprobate pentru probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat.
Desfăşurare şedințe:
- Perioada: Începând din 7 februarie
- Frecvență: În fiecare sâmbătă
- Interval orar: 12:00 -14:00
- Platformă: Zoom Conference (online, simultan pentru cele două grupe)
- Înscriere: formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSebn8Y8RSAkKMP9436pt3W4XgXrPckla
RW16zK9c9OiairuWA/viewform?usp=send form
După completarea formularului, participanții vor primi informațiile necesare pentru conectare şi participare pe platforma Zoom.
Sesiuni de pregătire online la INFORMATICĂ din martie 2026
Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timişoara organizează sesiuni gratuite de pregătire la Informatică, pentru examenul de Bacalaureat și pentru Admiterea la Facultate. Sesiunile se vor desfăşura online, via Zoom, începând cu luna martie 2026.
În cadrul fiecărei sesiuni vor fi prezentate aspecte teoretice, într-o manieră sintetică; vor fi abordate modele de subiecte pentru examenul de admitere. La final va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Detaliile privind calendarul şi link-ul de înscriere vor fi comunicate ulterior.
Sursă imagine Universitatea Politehnică Timișoara: upt.ro