Adfaber prezintă un nou program educațional național, dedicat combaterii cyberbullying-ului, solicitând cadrelor didactice sprijinul în diseminarea acestuia în comunitatea educațională pe care o coordonează.
Cu susținerea Orange Romania, Adfaber lansează programul Educație împotriva cyberbullying-ului în școli, parte a inițiativei #ForGoodConnections – o platformă națională care promovează un internet mai sigur, relații digitale sănătoase și un echilibru real între online și viața de zi cu zi.
De ce este acest program relevant pentru sistemul educațional? Cyberbullying-ul nu mai este o problemă marginală sau izolată. Studiile recente arată că aproximativ 1 din 3 copii din România se confruntă cu forme de hărțuire online, iar efectele acestora se reflectă direct în: climatul clasei, relațiile dintre elevi, starea emoțională și performanța școlară, capacitatea școlii de a oferi un mediu sigur și predictibil.
În multe situații, profesorii și conducerile unităților de învățământ observă semnalele, dar nu dispun de instrumente clare, validate și sigure pentru a interveni fără a agrava situațiile.
Programul a fost creat tocmai pentru a răspunde acestei nevoi reale din școli.
Ce oferă concret programul? Programul Educație împotriva cyberbullying-ului în școli este un program de formare și implementare educațională, destinat cadrelor didactice, care include:
- formare online (live și e-learning), construită pe situații reale din școli;
- instrumente clare pentru recunoașterea și gestionarea situațiilor de cyberbullying;
- strategii de intervenție care protejează elevii și climatul clasei;
- resurse practice, ușor de integrat în activitatea didactică (dirigenție, educație civică, activități transdisciplinare);
- ghid de implementare pas cu pas;
- diplomă de implementare pentru profesorii implicați
Programul este construit realist, ținând cont de timpul limitat al profesorilor și de constrângerile din sistem, și pune accent pe implicare, nu pe perfecțiune.
Implicarea cadrelor este esențială pentru ca acest program să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie: în clase, prin profesori informați și sprijiniți. Profesorii sunt invitați să sprijine acest demers, prin distribuirea informațiilor despre program către profesorii din rețeaua dumneavoastră; încurajarea cadrelor didactice să se înscrie și să participe; promovarea programului ca oportunitate de dezvoltare profesională și de impact real în comunitatea școlară.
Înscrierea profesorilor este deschisă în această etapă și se realizează prin completarea formularului online, disponibil AICI.
Accesați AICI pagina programului.
Adfaber consideră că educația împotriva cyberbullying-ului este o responsabilitate comună a tuturor actorilor din educație. Acest program poate contribui la construirea unor școli mai sigure, mai empatice și mai pregătite pentru realitatea digitală în care trăiesc elevii noștri.
Sursă imagine: adfaber.org