Abstract

Motivația reprezintă o condiție fundamentală pentru activarea și conducerea orchestradei psihice, proceselor interne și acțiunilor indivizilor, având un rol crucial în dezvoltarea personalității. Aceasta nu doar inițiază comportamentele, ci și direcționează eforturile pentru atingerea obiectivelor personale și profesionale.

Omul desfășoară multe activități: mănâncă, se joacă, învață,colectionează lucrări de arta, își agresează semenii, îi ajută, etc.O trăsătură comună acestor activități este motivația, fiind primul lor element cronolog.

A cunoaste motivația unei persoane echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce” întreprinde o activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele declanșatoare sunt multiple și nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea,reacțiile sunt declanțate și de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivație de la latinescul motivus (care pune în mișcare).

Cuvinte-cheie: motivație, personalitate, procese psihice

Conceptul de personalitate se poate confunda cu istoria psihologiei, pentru că foarte multe studii şi cercetări care se referă şi au în centru fiinţa umană, discută despre  personalitate. Acest concept a fost introdus în psihologie pentru a caracteriza ființa umană din punct de vedere psihofiziologic.

Conform Dicţionarului Psihologic , personalitatea de bază este o structură de elemente psihosocio – logice şi de situaţii socio-culturale(sentimente, aspiraţii, atitudini, comportamente, valori etc.) asemănătoare, comune unor categorii de persoane dintr-o societate dată.[1]

Putem afirma că personalitatea umană este o însumare de dispoziţii şi predispoziţii genetice, înnăscute, la care se adaugă un ansamblu de competenţe acumulate prin proprie experienţă, în mod original şi propriu acelei persoane umane. Condiţiile psihologice şi cele psihosociale joacă un rol important în formarea personalității umane .

Zlate M. consideră că motivaţia este o caracteristică a proceselor intensive ale comportamentului .

Roşca Al. este de părere că motivaţia – ca orice alt aspect al activităţii psihice – reprezintă în acelaşi timp şi o formă a reflectării lumii reale. După Roşca, în noţiunea de motivaţie la om intră pe primul plan ca elemente esenţiale, trebuinţele dobândite, cu un caracter social, ideile, principiile morale, etc.[2]

S-a arătat că pentru stabilirea unor trăsături de personalitate, un rol important îl are şi motivaţia de natură internă sau externă. Motivaţiile de natură internă vor predomina în perioada de creştere şi dezvoltare a organismului, iar cele de natură externă nu sunt întotdeauna elocvente, neaducând aceleaşi răspunsuri la fiinţe umane diferite.  Totuşi putem afirma, că există unele trăsături de personalitate care sunt de „bază”, care controlează într-o anumită măsură celelalte trăsături.

Dicţionarul de psihologie dă următoarea definiţie temperamentului:  Acea caracteristică dinamică a organismului, comportamentului şi vieţii psihice, exolicată prin amestecul celor patru humori socotite fundamentale (sânge, fiere neagră, fiere galbenă, spută), din care ar una ar domina, de unde şi denumirile  ce s-au păstrat…[3]

Temperamentul este o trăsătură a personalităţii foarte uşor de observat şi recunoscut, datorită faptului că dă energie activităţii umane, asigurând dinamica acţiunilor fiinţei umane. Cele 4 tipuri clasice de temperament sunt: colericul, sangvinicul, flegmaticul şi melancolicul.

Această clasificare a fost îmbogăţită pe parcursul anilor, introducându-se noi aspecte în stabilirea tipului temperamental. Cunoscând tipul temperamental, vom putea afla uşor nivelul de motivaţie relativă în decursul unor acţiuni, care este genul de activităţi şi de asemenea cum putem motiva suplimentar diferitele tipuri de temperament. 

Temperamentul este o subcategorie a personalităţii cu care omul se naşte şi care ne va ajuta să eficientizăm activităţile în momentul în care ajungem sa îl cunoaştem.

Caracterul, în schimb, este o judecată socio-morală, în care ființa este integrată ca fiinţă socială şi spre care se emite un standard moral. Caracterul are următoarea definiţie în dicţionarul de psihologie: Ansamblul însuşirilor psihice, caracteristice pentru individ….. exprimă partea profund individuală cât şi valoarea morală personală.[4]  Etimologic vorbind cuvântul „caracter” provine din  greaca veche şi înseamnă tipar, pecete, sisteme de trăsături, stil de viaţă [5]

De cele mai multe ori în analiza caracterului unei persoane vom urmări şi motivația acesteia. De asemenea, trăsăturile de caracter se cristalizează la vârsta adolescenţei (de fapt atunci încep să se evidenţieze), astfel că la vârsta şcolară mică este greu de discutat de trăsături de caracter bine definite şi coerente.

Pentru început dorim să subliniem faptul că, la această vârstă, de preadolescență, este unanim susținut, că încă nu putem vorbi despre cristalizarea totală și perfectă a personalității umane. Totuși, ea se formează încet dar constant, acest proces finalizându-se spre sfârșitul adolescenței.

Datorită faptului că personalitatea se traduce printr-o serie de psihocomportamente ale ființei umane, care sunt rezultatul factorului genetic și al mediului social, încă la preadolescent nu putem vorbi de închegarea acestui proces care să ducă la realizarea unei individualități, de sine stătătoare. Personalitatea reprezintă acele manifestări complexe ale omului, care-i conferă unicitate și îl fac să devină conștient de acest fapt. Astfel că, întreaga structură și ființă a omului se va centra în jurul acestui ”Eu”, nou format, la care se va raporta permanent ființa pe parcursul vieții. Centrarea permanentă a întregii sale manifestări, cu toate ansamblurile care țin de ființa sa, pe acest ego, va duce treptat la crearea unei impresii de existență de sine stătătoare.

Există numeroase teorii ale personalității, care conțin în mare parte, aceleași componte, mai precis bagajul genetic, înnăscut, respectiv cel dobândit prin interacțiunea cu mediul social, înconjurător.

Dintre autorii români care au studiat personalitatea și care au dat anumite definiții acesteia, îi amintim pe următorii:

P. Popescu-Neveanu , citat de către Tudose Laura spunea că: personalitatea poate fi apreciată ca un mare sistem care la rândul său face parte din lumea fizică, vie, morală, spirituală. Un sistem evolutiv deschis ce se repliază și asupra sa însăși și care astfel apare atât ca entitate, cât și ca modalitate complexă de raportare și interacțiune[6]

S. Chelcea afirmă că personalitatea reprezintă o structură (un sistem ierarhizat), nu o juxtapunere de trăsături sau caracteristici și că abordarea personalității impune o perspectivă sistemică integratoare[7], citat de către Tudose Laura.

M. Zlate, citat de către Tudose Laura, grupează personalitatea în patru categorii:

– perspectiva atomistă bazată, pe de-o parte, pe descompunerea personalității în elementele sale componente în vederea studierii legităților de funcționare iar, pe de altă parte, pe descoperire elementului primar, ultim sau constituant fundamental al acestuia.[8]

– perspectiva structurală care pornește nu de la parte , ci de la întreg, nu de la elementele componente, ci de la modul lor de organizare, aranjare, ierarhizare în cadrul sistemului sau structurii globale.[9]

– perspectiva sistemică pornește de la interpretarea personalității ca un sistem, ca un ansamblu de elemente aflate într-o interacțiune ordonată și deci nonîntâmplătoare.[10]

– perspectiva psihosocială este orientată spre surprinderea personalității concrete , așa cum se manifestă…[11]

Mai mulți specialiști, consideră parcă preponderent influența mediului asupra ființei umane, printre aceștia Filimon Letiția, atribuindu-i personalității determinații socio-culturale[12]:

• autonomie relativă în relațiile cu mediul său social;
• capacitate de anticipare și autocontrol;
• integrare activă în comunitate;
• prestarea unor activități incluse în repertoriul societății;
• nivel intelectual suficient de înalt…;

• elaborarea modelului mental al Eului și al lumii.[13]

În bibliografia de specialitate observăm o diversitate de definiții, care totuși, nu sunt exhaustive, dar toate pornesc de la latura genetică și duc spre integrarea armonioasă a ființei în mediul social cu toate implicațiile acestei integrări.

Tot Filimon Letiția face o prezentare a elementelor comune ale definițiior date personalității, și anume:

• Consistență și schimbare;
• Distinctivitate și asemănare;
• Aspect public și aspect intim;
• Personalitate normală și tulburări de personalitate.[14]

Cele mai reprezentative teorii ale personalității sunt amintite în următorul tabel, prezentat de către Engler, acesta fiind citat de către Filimon Letiția (tabel nr. 1).

Considerăm că toate aceste definiții se completează reciproc, dar pun un accent prea mare pe modelarea personalității de către mediul social în care se integrează individul. Nu trebuie să uităm că partea genetică, bagajul cu care omul vine pe această lume, este la fel de important. În acest sens amintim faptul că la aceiași stimuli ai mediului ființele umane reacționează diferit, iar acești stimuli produc și determină acțiuni și comportamente distincte la fiecare om în parte. Putem să amintim în acest sens și cazuri de gemeni identici, care prezintă diferențe majore din punct de vedere al personalității.

Pentru a putea face o analiză mai amănunțită a personalității, specialiștii au divizat-o în structuri și substructuri, deși aceasta este indivizibilă și unitară.

Crețu Tinca citată de către Tudose Laura, descrie următoarele structuri ale personalității:

A . subsistemul de orientare a personalității,…

B. subsistemul bioenergetic al personlității;

C. subsistemul instrumental al personalității;

D. subsistemul relațional valoric și de autoreglar a personalității.[15]

Tabelul 1. Teorii ale personalităţii (după Engler, 1999)[16]

Abordarea psihanalitică
	S.Freud
Abordarea neopsihanalitică
	C.G. Jung	Psihologia analitică
	A. Adler	Psihologie individuală
	K. Horney E. Fromm	Psihologia socială psihanalitică
Teorii mai recente de factură psihanalitică
	A. Freud H. Hartman E. Erikson	Psihologia Eului/Egoului
	M. Klein M. Mahler H.Kohut	Relaţii umane
Teorii comportamentale şi teorii ale învăţării
	B.F. Sinner A. Bandura J. Rotter	Analiza experimentală a comportamentului
Teorii ale dispoziţiilor
	G. Allport H. Murray	Trăsături şi personologie
	R. Cattell H. Ezsenek	Teorii bazate pe analiza factorială
	P. Costa McCrae	The Big Five (analiza factorială)
Teorii umaniste
	A.H. Maslow C.Rogers
Teorii cognitive
	G. Kelly	Teoria constructelor
	A. Beck A. Lazarus	Teorii cognitiv comportamentale

Filimon Letiția, deși menționează caracterul unitar și indivizibil al personalității, aceasta manifestându-se comportamental și modelând întreaga conduită umană, analizează personalitatea prin perspectiva temperamentului, al aptitudinilor și al caracterul.

Printre multiplii specialiști care au descris și clasificat  temperamentele, îi amintim pe Hyppocrates, iar în zilele noastre pe Kretschmer, Sheldon, Pavlov, Jung etc. Cea mai cunoscută este clasificarea pornită de Hyppocrates: sangvinic, coleric, flegmatic, melancolic. Această clasificare o vom folosi și noi în prezenta cercetare, deși cunoaștem faptul că, temperamentul nu se definitivează până după vârsta de 16 ani, totuși anumite linii directoare ne permit să urmărim și să facem anumite predicții, pe baza chestionarelor pe care le vom aplica.

Astfel, temperamentul se referă la însușirile dinamico-energetice ale personalității.[17]

Pe lângă temperament, Filimon Letiția clasifică aptitudinile ca a doua structură a personalității, aptitudinea fiind direct corelată cu diferitele forme de inteligență. Una din definițiile aptitudinii este următoarea:  aptitudinile sunt definite ca însușiri ale personalității care asigură efectuarea eficientă  unei activități.[18]

Aptitudinile sunt numeroase și cuprind o paletă foarte largă și diversă de însușiri ale ființei, toate acestea dându-i posibilitatea omului să exceleze în domenii diverse. Aceste aptitudini trebuie recunoscute și valorificate pe parcursul educație școlare, însă și mai apoi. Identificarea și stimularea aptitudinilor exprimă măsura eficienței activităților educative.[19]

Astfel că, după cum știm trebuie doar să descoperim diamantul neșlefuit din fiecare copil, și să-l educăm pentru a străluci la adevărata lui valoare. Nu există copii slabi, există doar metode și tehnici necorespunzătoare sau cadre didactice care aplică în necorespunzător anumite metode.

Pe parcursul acestei cercetări vom aplica un chestionar prin care dorim să vedem care sunt aptitudinile și predispoziția elevilor din cercetare pentru activitățile care implică efort fizic.

Aptitudinile pot fi moștenite sau dobândite. În ce măsură primează cele moștenite față de cele dobândite sau invers, rămâne de studiat. Există situații în care anumite aptitudinii moștenite nu se vor manifesta, dacă mediul înconjurător nu-i oferă omului condiții adecvate în care acele aptitudini să se dezvolte, acestea rămân în stare latentă, nemanifestată.

De asemenea, se observă și situații, prin care se dobândesc anumite aptitudini datorită anumitor stimuli foarte puternici ai mediului înconjurător, care determină apariția acestor aptitudini și duc la stabilizarea lor în întreaga ființă.

Motivaţia fiind cea care dă energie şi direcţie unui comportament, va fi cea care va fi motorul personalităţii umane. Aptitudinile, temperamentul şi caracterul sunt strâns legate de motivaţie şi vor duce la realizarea unei acţiuni  cu indici de calitate sau nu, în funcţie de nivelul de prezenţă a acestora.

Mielu  Zlate  citându-l pe Diel afirmă că: dorinţele pasagere, alimentate, valorizate, devin intenţii, motive constituante ale caracterului.[20]

Motivaţia nu poate fi separată de celelalte manifestări ale vieţii psihice umane. Motivaţia are un rol de activizare generală sau specifică a diferitelor mecanisme, este o sursă de activitate, asigură condiţiile acţiunii,[21].

Zdrehuş Cristina îl citează pe P. Golu, Motivaţia fiind caracterizată ca model subiectiv al realităţii sau cauzalitate reprodusă psihic.[22] Zdrehuş vorbeşte deconceptul de interacţiune [23]al motivaţiei. Astfel,conceptul de motivaţie este fundamental atât în psihologia generală, a personalităţii, a dezvoltării, cât şi în psihologia socială şi în psihoterapie.[24]

Caracterul se formează și se stabilizează după vârsta de 16 ani, așa că nu vom discuta despre el, dar putem spune și în această situație că, există anumite predispoziții de a se manifesta pe anumiți parametri ai caracterului omului.           Aceste direcții prestabilite se pot manifesta sau nu, preponderent ele au probabilitatea cea mai mare de a se manifesta, dar există și posibilitatea de a nu se manifesta. Contează foarte mult și factorul social, care poate favoriza declanșarea acelor aspecte legate de caracter, dar poate să le și inhibe.

 Bibliografie

Tudose, Laura

(2011) – Personalitate şi motivaţie,Editura Academiei Naţionale de Informatică „Mihai Viteazu, Bucureşti

Cosmovici, Andrei; Iacob, Luminiţa		(2005) – Psihologie şcolară,Editura Polirom, Iaşi
Popescu-Neveanu, Paul		(1978) – Dicţionar de psihologie,Editura Albatros, Bucureşti

4.Roşca, Alexandru		(1975) – Psihologie generală, Ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
5.Zdrehuş, Cristina		(2007) – Motivaţia în roluri sociale, Editura Universităţii din Oradea, Oradea
6.Zlate, Mielu		(2006) – Fundamentele psihologiei,Editura Universitară, Bucureşti
7.Zlate, Ştefania		(2014) – Motivaţia în învăţare şi muncă, premisă a performanţei organizaţionale în învăţământul superior românesc, Editura Pro Universitaria, Bucureşti.

---

[1] Popescu-Neveanu , Paul (1978) – Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti p. 536

[2] Bondar,Emil, Bulz, Andrada, Popescu, Elena, Cristina, Tulvan, Szteklacs, Victoria, Iuliana, (2017)- Exercițiul fizic- miracol necesar în viața omului de azi(Studii și cercetări), Editura StudIS, Iași p. 9

[3] Popescu-Neveanu , Paul (1978) – Dicţionar de psihologi , Editura Albatros, Bucureşti p. 705

[4] Popescu-Neveanu , Paul (1978) – Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, p. 99

[5] Cosmovici , A.şi Iacob ,L. ,(2005) . – Psihologie şcolară, Editura  Polirom, Iaşi, p.61

[6] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.13

[7] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.13

[8] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.13

[9] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.14

[10] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.14

[11] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.14

[12] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.55

[13] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.55

[14] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.55

[15] Tudose, Laura (2011)- Personalitate și motivație, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu”, București, p.15-16

[16] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.58

[17] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.61

[18] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.67

[19] Filimon, Letiția (2004)- Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea, p.67

[20]  Zlate , Mielu (2006) – Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, Bucureşti,  p. 257

[21]  Roşca , Alexandru(1975) – Psihologie generală, Ediţia aII-a, Editura Diadactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 377

[22] Zdrehuş Cristina ( 2007) – Motivaţia în roluri sociale, Editura Universităţii Oradea, Oradea, p.58

[23] Zdrehuş Cristina ( 2007) – Motivaţia în roluri sociale, Editura Universităţii Oradea, Oradea, p.58

[24] Zdrehuş Cristina ( 2007) – Motivaţia în roluri sociale, Editura Universităţii Oradea, Oradea, p.58

prof. dr. EMIL BONDAR,

Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea

e-mail: bondaremil@gmail.com

Sursă imagine: fototeca Emil Bondar