Astăzi Dumnezeu mi-a zâmbit prin ochii elevilor mei!

Am luni de zile de când lucrez 8 sau 10 ore pe zi pentru profesia mea nobilă. M-am refugiat în muncă ani de zile căci îmi era lehamite de răutatea umană din jur. Le-am cam trăit pe toate cu vârf și îndesat. Am avut recompense didactice de-a lungul anilor pentru munca depusă. Însă nicio recompensă financiară sau scriptică nu se compară cu zâmbetul elevului sigur pe el care mărturisește, cu bucurie în fața colegilor la un microfon, cât de bucuros este privind desfășurarea a două ore consecutive de Comunicare în limba română – un fel de Citire și Scriere “de pe vremuri…”

Succese didactice am mai avut, diplome, certificate și atestate sau adeverințe am primit privind devotamentul și seriozitatea mea în munca la clasă. Dar cel mai mare succes e să vezi cum elevii vorbesc cu lejeritate și bucurie despre activitatea intensă și relaxantă la predarea unei litere noi!

Am trecut cu privirea dincolo de chipul lor și am pătruns în sufletul lor curat, am simțit bucuria, generozitatea și sinceritatea lor.

Toți mi-s dragi! Sunt unul și unul! Fiecare are frumusețea lui!

Deși nu e ușor să pregătești lecții atractive, să pregătești material didactic, să cari la școală obiectele casei pentru lecții, să faci cursuri, teme la cursuri, planificări, tabele, să studiezi legi și adrese scrise de la inspectorat sau minister, să xeroxezi, să decupezi, să pictezi, să corectezi, să faci observații scrise, etc, parcă îți revine lumina în ochi și în suflet când vezi un copil cu cât drag își exprimă bucuria reușitei, își exprimă părerea despre desfășurarea lecției, își prezintă gândurile, dar de fapt el realizează un feed-back al meu ca profesor, un feed-back al procesului instructiv- educativ și în același timp își valorizează munca!

Am nevoie de astfel de emoții pozitive și eu, eu cea care am împărțit mereu zâmbet, timp, inimă chiar și atunci când Mama, Tata și cei doi frați au plecat pe drumul fără întoarcere…

Azi timpul s-a oprit pentru mine, nu s-a mai lăsat măsurat căci și el era uimit de zâmbetul și fața luminoasă a fiecărei fetițe și a fiecărui băiețel care mărturisea cu drag cât de frumoase și de interesante au fost cele două ore de ieri, ore de CLR( Comunicare în limba română)!

L-am învățat pe “j” mic de mână și l-am conturat într-o tavă cu orez de parcă era la plajă… Apoi l-am mai privit o dată acolo pe peretele Alfabetului unde stătea țanțoș cu bucla lui sub rând, l-am conturat în aer, pe bancă, dar pe palmă a fost cel mai vesel! El -j mic de mână- a gâdilat copiii în podul palmei și ei au râs!!!

După aceea l-au găsit într-o fișă didactică, unde punctat fiind, “j micuțul” a fost scris de 103 ori…

Deja în Caietul special era șeful discuției, ba era la început, ba la sfârșit de cuvânt. Și uite așa l-am descoperit, am colorat cuvintele și ce să vezi, am obținut un covor colorat în portocaliu și verde!

Pe manualul digital proiectat cu videoproiectorul pe tablă am exersat câțiva de “j” , apoi ne-am distrat despărțind cuvintele lipite dintr-o propoziție!

Atât am plimbat cariocile de la unul la altul că deodată am observat cum palma mea era plină de culoare… Am râs cu toții cum în graba de a transmite carioca ne putem murdări cu cerneală exact ca Albinuța Mira care ne însoțește în manual… Însă un șervețel umed șterge tot și împrăștie miros de primăvară. Atunci dacă tot am scris cuvântul joc, zic hai să vedem cum e un joc de doi!

Am văzut jocul de 2, căutând pe internet cu ajutorul laptopului, am ascultat, am dansat și noi puțin ca în Banat, Bihor și Moldova!

Bineînțeles că l-am învățat și pe “J” mare de mână!

Să-l vezi pe “ăsta” ce măreț era el pe trei spații!

Copiii au zis: e un I(i) mare de mână cu o buclă ca la litera mică sau e ca un 7 cu buclă!

Am uitat să mă laud puțin și cu linia șerpuită de la 2 sau la 7! Nici nu știți cât de mândră sunt când văd un 2 sau un 7 atât de elegant cu linia lui șerpuită… parcă simt gustul unui jeleu cu gust de portocală!

Deci, azi am avut curaj să spunem cum ne-am simțit ieri și am făcut și azi 2 ore interesante pentru că noi avem un secret în clasă!

Avem o “mașină de transformat sentimente”! De fapt e o găletușă ce imită o mașină de spălat! Introducem în această mașină un bilețel de culoare albastră pe care sunt scrise frici sau sentimente negative și după ce ele sunt spălate, din mașină scoatem un bilețel roz, cu bucurie și curaj!

Mare curaj ați avut și voi să citiți, ba scuze… să intrați în suflețelul unui copil sau în sufletul unui dascăl care nu a uitat să fie copil, mai ales atunci când învață pe altul!

Fii curajos și vorbește și tu cu cei din jur despre realizările tale, despre bucuriile tale!

“Fii curajos, vorbește!” a fost Proiectul meu de suflet, proiect scris și coordonat de către mine în 11 școli cu 1030 de elevi… Urmează să apară Cartea Proiectului numită: Sunt curajos, vorbesc liber! Sper să trăim într-o lume cu elevi curajoși, viitorii oameni curajoși și inimoși!

Acum mă opresc, scot jobenul în fața voastră căci mă simt ca un magician și aștept aplauzele voastre cu căldură!

prof. CRISTIȚA LUCA

Sursă portret: fototeca personală Luca Cristița