Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează activitatea de educație muzeală Povestiri despre plantele medicinale, adresată elevilor din învățământul primar și gimnazial.
Activitatea va avea loc în cadrul expoziției Domus Dispensatoris aparținând secţiei Muzeul Oraşului Oradea (Piața Mihai Viteazul nr. 39-41) și va presupune:
- prezentarea ierburilor aromate și a mirodeniilor expuse
- discuții despre proprietățile vindecătoare ale plantelor
- realizarea unui mic suvenir cu plante medicinale
Activitățile se vor desfășura în perioada 1-3 aprilie 2026 de la ora 11.00, pe durata unei ore, iar taxa de participare este 10 lei/elev.
Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0771.741.331, de marți până vineri, între orele 9:30-16:30.
Activitățile vor fi susținute de Diana Iancu, muzeograf, secția Muzeul Orașului Oradea.
Sursă imagine: afișul atelierului