În data de 2.03.2026, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea s-a desfășurat Competitia Regională de Fotbal Special Olympics, un concurs sportiv inclus în Calendarul proiectelor educative extrașcolare regionale și interjudețene ale MEC, dar și în calendarul competițional Special Olympics.
Această competiție se adresează copiilor şi tinerilor cu dizabilități intelectuale şi fizice, elevi integraţi sau tineri care frecventează diferite centre de zi, provenind atât din familii, cât şi din centre de plasament/plasament familial, cu vârste cuprinse între 8 și 21 ani și are ca scop dezvoltarea fizică şi mentală a acestora, prin promovarea unui stil de viaţă sănătos.
În acest an, la competiție s-au înscris 139 de copii, din cele 29 de delegaţii făcând parte câte 4-6 copii/ tineri cu CES și 2-4 profesori antrenori/ coordonatori din 8 județe: Bihor, Arad, Caraș Severin, Bistrița-Năsaud, Sălaj, Mureș și Hunedoara și Timiș. Echipele prezente la concursul din acest an au reprezentat CSEI Nr. 1 Oradea, CSEI „Orizont” Oradea, CSEI „Cristal” Oradea, CSEI „Bonitas” Oradea, CSEI Nr. 1 Popești, Liceul Tehnologic Special Nr.1 Oradea, Asociația SKAI, Asociația CES Oradea, Asociația Down Oradea, Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, Școala Gimnazială „Aurel Pop” Oșorhei, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Liceul Greco-Catolic ”Iuliu Maniu” Oradea, Liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga” Tinca, Școala Româno-Americană Oradea, CJRAE Oradea, Școala Gimnazială Nr 16 Oradea, Școala Gimnazială „Dacia” Oradea , Asociația SOS Autism Bihor, CSEI „Lacrima” Bistrița, CSEI „Speranța” Zalău, CSEI Șimleul Silvaniei, CSEI „Rudolf Steiner” Hunedoara, Liceul Special „Sf. Maria” Arad, CSEI Arad, CSEI Târgu Mureș, CSEI „Constantin Pufan” Timișoara, CSEI „Aurora” Reșița, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria.
Ziua a început cu defilarea delegațiilor, jurământul Special Olympics și Dansul majoretelor. Încălzirea pe ritmuri de Zumba a fost coordonată de coregraful Cornel Ogrean, fiind urmată de probele sportive: dribling și șut la poartă. Festivitatea de premiere a fost precedată de un scurt progarm artistic, iar majoretele școlii au animat atmosfera. Am fost onorați de prezența inspectorului școlar pentru învățământul special Erdeli Elena, care a adresat câteva cuvinte de încurajare celor prezenți, iar dl. director de la Palatul Copiilor din Oradea, prof. Marcu Marius, însoțit de 3 profesori, a susținut un mic recital de melodii tradiționale. Dl profesor Szabo Attila Mihai din partea Liceului de Arte din Oradea ne-a încântat cu melodii acompaniate la chitară.
Partenerii implicaţi în organizarea competiției, alături de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea sunt:
- Inspectoratul Școlar Județean Bihor – supervizarea și monitorizarea competițiilor,
- Fundaţia Special Olympics România – care oferă cadrul de organizare al competițiilor sub egida Special Olympics,
- Universitatea din Oradea; Facultatea de Geografie, Turism şi Sport; Departamentul de Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie – implicată prin intermediul studenților voluntari în organizarea și arbitrajul evenimentului,
- Serviciul de Ambulanță Bihor – a asigurat suport medical prin prezența echipajului coordonat de dr. Sever Cornelius Negrini,
- Asociaţia CES-Colaborăm Educăm Sprijinim și Asociația SKAI – care oferă sprijin logistic și financiar evenimentelor an de an,
- școli din cele 8 județe participante.
Home
Competiția Regională de Fotbal Special Olympics – abilități individuale, ediția 2026, a adunat tot mai mulți participanți din școli speciale, școli integratoare și organizații din țară, prieteni vechi și noi, unii dintre aceștia fiind nelipsiți de la fiecare întrecere sportivă, alții concurând cu această ocazie pentru prima dată.
Pentru noi toți participanții sunt câștigători, au fost recompensați cu diplome, medalii si mici surprize oferite prin generozitatea sponsorilor: Cofetăria Elidor, Lions Club, SC Roexpertcad SRL, SC Her-Mecanix SRL, Technomontaj Sistem. Premiile au fost înmânate de către organizatori, alături de reprezentanți ai Clubului 22 Lions Oradea, d-na Crișan Irina și de către d-na Luncan Adriana și d-na Kovaci Nicoleta, reprezentante ai Clubului Lions Beiuș Ștei.
Atmosfera de sărbătoare creată la Oradea, buna dispoziție, bucuria copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale participanți, legăturile de colaborare dezvoltate de cadrele didactice și antrenorii care pregătesc acești elevi reprezintă motivația echipei de proiect și a coordonatorilor acestuia de a continua și crește an de an acest eveniment sportiv: prof. psihopedagog Teodora Pantazi, directorul CSEI Nr. 1 Oradea și prof. kinetoterapeut Adrian Omuț.
director, prof. TEODORA PANTAZI
coordonator proiect, prof. kinetoterapeut, ADRIAN OMUȚ
Sursă imagine: fototeca CSEI nr. 1 Oradea