Tizian, Fragonard, Duchamp and all that jazz

APUD MAGISTER este o minunată tentativă de a construi o ecluză între spiritul ce a animat arta secolelor trecute și spiritul artei contemporane. Cum traduci în limbaj vizual contemporan mesaje ce, încifrate în metode, tehnici și viziuni istorice, nu mai pot răzbate în imaginarul lumii de azi? Cum poți pătrunde în Cercul Marilor Maeștri, de oriunde și de oricând vor fi fost ei?

Spirit profund reflexiv, modelat de o vastă cultură vizuală și literară, Ioan Aurel Mureșan a fost atras în mod firesc de compania pictorilor din perioadelor turbulente prin care se încheiau, problematic, marile epoci ale imaginii triumfătoare. Lumea în care s-a aventurat, pe deplin stăpân pe propria sa măiestrie și știință fabulatorie, a fost cea a pictorilor din interval, greu de clasat, de felul tenebroșilor, decadentiștilor, vizionarilor. Nu e de mirare că dialogul este deschis de Tizian și Giorgione. Prin ei, Mureșan ne amintește că manierismul se manifestă ca prim fenomen de contracultură al spiritului modern, sedus de comentariul critic. În fond, APUD MAGISTER este un vast și intim comentariu critic, o coborâre abruptă în punctul de naștere al conceptului pictural, acolo unde e posibilă transmutarea ideii genuine în alt limbaj.

În Furtuna, punând filtrul secolului XXI peste filtrul manierist al lui Giorgione (el însuși un critic al Renașterii), Mureșan oferă privirii contemporane ipostaza nudă a schemei tabloului, o dezbracă de vertijul perspectival, precum și de aura clar-obscurului. În bună tradiție manieristă, îi păstrează compoziția excentrică, cu miezul golit de evenimente picturale, cu punctul de fugă dizolvat într-un fundal dramatic, dar amplifică și mai mult ambiguitatea personajelor, misterioase ab initio: el e o umbră marțială, ea e o nimfă într-o crisalidă. Ca într-un horoscop, proiecția lor abstractă rămâne vizibilă în lamelele celor două fulgere, energii distincte unite de același cer. Dincolo de rupturi de spații, dincolo de sincope de timp, totul se contrage și fuge într-un plan de fundal, pur abstract, deci etern și imuabil. Ce doi au devenit două filamente incandescente pe un cer tenebros, de început sau de sfârșit de lume: ce poveste de dragoste poate aspira la mai mult?

Dar nu Furtuna deschide galeria d’ après-urilor, ci Acteon, unul din personajele cele mai dramatice ale imaginarului manierist. Tizian reprezintă ambele ipotaze ale destinului său, intrând în jocul metamorfozelor, ale limitelor lumii vizuale, al unui subtil erotism si al furiei zeilor.

Acteon și clondirele cu apă de trandafiri

 Lui Tizian, Acteon îi apare ca un simbol al relației nimicitoare Eros- Thanatos, când cele două forțe stihiale se ating, cabrându-se, tangențial. Val contra val, putere contra putere. Tizian a pictat trupurile nimfelor și al zeiței lor în chip de vase comunicante, retorte șerpuitoare alunecând printre penumbre. Pătruns intempestiv și accidental în imagine, tânărul păstor a tulburat apele frumuseții eterne cu privirea lui de muritor, așa încât, în clipa în care a pășit dincolo de cortina misterului, chipul său a intrat deja în umbra morții. Știind bine, ca orice zeitate, că misterul marchează ultima limită a cunoașterii, Diana a trebuit să-l ucidă pentru că a încălcat această limită în mod primejdios, chiar dacă cu absolută inocență. Acteon devine, astfel, una din victimele puterii misterioase a privirii. Dar, în același timp, iubit și răscumpărat de pictori, devine și unul dintre eroii ei.

Această misterioasă forță a văzului intrigă orice sensibilitatea artistică. Pictorii, prin definiție, sunt cei mai expuși acestei provocări. Până unde ne este permis să vedem, până unde ne putem apropia cu simțurile noastre fragile de forțele obscure ale lumii, de ce și cum funcționează acea cenzură transcendentă, cum o numea Lucian Blaga? Ioan Aurel Mureșan reia cu o anume febrilitate tema lui Acteon, dar o dezbracă de veșmântul senzualității, părând a ști să activeze cel de-al treilea ochi, cel ofidian. Privită prin el, imaginea devine tot mai rece, mai conceptuală, asemeni unui elixir răcit în retorte, anihilând penumbrele molatice ale manierismului venețian. In d’après-ul lui Mureșan, trupurile sunt compuse riguros și impersonal în fanta deschisă de orizontalele registrului central, distribuite ritmic ca piesele  într-un galantar. Trecută prin filtrele și retortele Erotikoniei, dulceața s-a distilat, râul bucolic a devenit o lamă de gheață, trupurile nimfelor au devenit fiole cu apă de trandafiri, crisalide întoarse cu spatele, asemeni cărților de joc, înainte de a începe jocul. Zeița e și ea printre ele, încă nemanifestată ca stihie. Etapă cu etapă, zi după zi, imaginea a înghețat progresiv, s-a structurat în registre și muchii tot mai nete, tot mai dramatice, mai alungite, mai dematerializate. Aerul încins al penumbrelor a devenit tot mai clar și mai rarefiat, imaginea a devenit tot mai tăcută și mai cristalizată, căci duhul luxuriei a părăsit locul acela sacrificial. Dincolo de pădurea de oțel, bărbatul cu chipul umbrit tace și el, căci știe că haina inocenței i-a rămas agățată în sulițele celuilalt tărâm.

Grazie, maestro!

Anunțata moarte a lui Acteon e un act ce, prin voia autorului, se suspendă, pentru că nu mai are unde să se întâmple. Grațierea se face prin cristalizarea formei în vid, într-un stop-cadru perfect. Timpul este oprit în clipa de acum, ce nu are istorie. La fel ca în viziunile lui Pontormo, formele își pierd gravitația, legile fizicii nu mai au puterea să le fixeze în cadre pământești. Fără cauzalitate, deci fără legătura între un eveniment și altul, sacrificiul nu se mai poate săvârși, căci nu mai are sens. Diana nu mai poate intra în spațiul golit de timp, nu mai poate acționa direct în lumea muritorilor. Zeița rămâne dincolo de ea, neîntrupată, prezentă doar în forma ei selenară, abstractă, de câmp magnetic. Suspendând timpul și spațiul, golindu-le de suflul vieții, deci și de cel al morții, pictorul îl mântuie pe Acteon. Folosind magistral flashforward-ul, Mureșan îl aduce  pe condamnat într-un cîmp pictural protector, unde nici zeii, nici moartea nu mai pot pătrunde.  

Blow-up

Interpretarea Leagănului lui Fragonard generează un fel de arc voltaic între libertinajul Rococo și exuberanța epocii Swinging sixties. Regizorul e prezent în imagine, atent la fiecare detaliu, gesturi, planuri scenografice. De data aceasta, privirea nu mai are tabu-uri mortale, ca în imaginarul manierist, ci se lasă în voia descoperirii dessous-urilor învolburate, cu priviri atrase magnetic de sex-appeal-ul underwear. In spațiul pictural tensionat prin linii de forță dinamice, Mureșan aduce în scenă minijupa clopot, redevenită personaj eclatant prin culoarea ei de neon. Noul look impus prin roșul electric irumpe în verdura rece, a cărei prezență trezește amintirea parcului foșnitor din filmul lui Antonioni, Blow-up. O culme a delicioaselor obrăznicii este atinsă în stop-cadrul prin care condurul roșu, aruncat în aer chiar sub nasul faunului cu flaut dublu, trezește, printr-un hohot de râs, simțurile adormitei Antichități greco-romane.

Recursul la metodă. Pink is the new black

Prin Duchamp, algoritmul practicat în picturile anterioare devine evident. Duchamp cuantifică fluxul mișcării, îl îngheață și îl obiectivează în cadre distincte, golindu-l de senzualitate, dar amplificându-l la infinit prin ritmul repetitiv. In acest fel, imaginea își dezvăluie alchimia: punctul de plecare este un d’ après (aici, experimentele fotografice), procesul e unul de răcire si fragmentare a imaginii în module sau unități suspendate de timp și spațiu. Ruperea legăturilor cauzale prin fragmentarea imaginii inițiale în stop- cadre cere, în final, recompunerea ei într-o formula de ieșire spre o nouă poveste, de data aceasta tradusă în limbaj vizual contemporan.    Mureșan aplică această metodă algoritmică când procesează d’après-urile în flat design, independent de tema aleasă. asigurând noii imagini un grad suficient de ridicat de abstracție și, simultan, un grad suficient de seducție figurativă.  

Dar, dincolo de metode, de modele, de constante, pictura sa scapă mereu din propriile ei tipare, alunecă spre alte lumi ce apar din tenebrele altor lumi, și mai adânci, si mai imprevizibile, și mai încifrate. Abisul întunecat în care sfârșesc imaginile mirabilelor întâlniri cu maeștrii poate fi premisa unei noi aventuri de dincolo de imagine.

Conf. univ. dr. RAMONA NOVICOV, text catalog,

expoziția Apud Magister a pictorului orădean Ioan Aurel Mureșan

la Galeria Jecza din Timișoara

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s