163 de ani

După cum probabil știți, Muzeul Țării Crișurilor Oradea a organizat în ianuarie un concurs de eseuri istorice, cu tema 24 ianuarie din perspectiva mea istorică, destinat elevilor de gimnaziu și liceu. Publicăm în serial câteva din textele care i-au adus pe autori pe podium.

Citiți eseul semnat de Albert David Agud, locul II la Secțiunea Gimnaziu. Albert este elev în clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Miron Pompiliu, Ștei, profesor coordonator Cornelia Anca Popa.

Unirea Principatelor Române

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

24 ianuarie 1859, data la care a avut loc Mica Unire

Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – context. Mica Unire de la 1859 a fost primulpas important pe calea înfăptuirii statului național unitar roman.

Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separat. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la Hotelul Petersburg din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

A urmat apoi Războiului Crimeii (1853 – 1856), în urma căruia Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman au ieşit victorioase în faţa Imperiului Rus. În anul 1858, Marile Puteri s-au reunit în cadrul Conferinţei de la Paris, finalizată cu o Convenţie, încheiată la 7/19 august, care s-a referit şi la problematica românească. Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei. A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor. La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni. În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza. Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.

Unirea Principatelor Române, 163 de ani

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859 a fost interpretată de-a lungul vremii drept un act inteligent, folosit de români pentru a realiza unirea celor două Principate Române împotriva deciziei Marilor Puteri la Tratatul de la Paris din 1856 şi a Convenţiei din 19 august 1858. Acest act istoric nu ar fi avut rezultate durabile fără intensa diplomaţie a principelui Cuza de a face acceptat acest act politic, de a convinge că o uniune temporară cu două adunări legislative este mai rea decât lipsa uniunii, de a convinge că fără o administraţie unică guvernul său este lipsit de perspectiva unor realizări durabile, supus presiunilor şi orgoliilor facţiunilor politice din cele două principate.

Adevărata unire a avut loc în 1862, când cele două administraţii de la Iaşi şi Bucureşti s-au unit într-o singură administraţie şi când a început vastul program de reforme, a cărui amploare a adus România în modernitate.

Demersurile principelui român de implementare a programului său de reforme au făcut obiectul unui vast articol în ziarul francez Le Constitutionnel, care reaminteşte publicului francez dificultăţile cărora a trebuit să le facă faţă principele român până în momentul în care era publicat articolul: noiembrie 1864, imediat după primele alegeri organizate conform Legii electorale adoptată odată cu „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, după publicarea, în aceeaşi perioadă, a codurilor civil şi penal, după reglementările în domeniul organizării armatei, al bisericii române, al legii rurale ş.a. Întreg eşichierul instituţional modern al statului român era în curs de construire.

„Prin măsurile ce înfăţoşezu aicea, scrie Prinţul D-lui Negry, ca impuse de starea actuală a Principatelor Unite, aşu voi să lasu resuflători de-mi este permisu a zice aşa mişcărei de idei ce fierbu în populaţiunea română, pentru a înlătura ivirea unei esplosiuni violente, a căreia însemnătate nici o prevedere nu este în stare a calcula. Fiecare ştie că, după cererea Porţii, Puterile se adunară din nuou în conferinţe şi, luând în consideraţiune espunerea Prinţului Cuza, consfinţiră în sfârşit uniunea administrativă şi legislativă a Moldovei şi Valahiei”.

ALBERT DAVID AGUD

BIBLIOGRAFIE:

https://ziarulunirea.ro/24

https://ro.wikipedia.org/

Arhivele Naționale ale României

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s