Muzeul Țării Crișurilor Oradea a organizat în ianuarie un concurs de eseuri istorice, cu tema „24 ianuarie din perspectiva mea istorică”, destinat elevilor de gimnaziu și liceu. Publicăm în serial câteva din textele care i-au adus pe autori pe podium.

Citiți eseul semnat de Adrian Roată, locul III la Secțiunea Liceu, clasa a XII-a, Colegiul Național Samuil Vulcan, Beiuș; profesor coordonator Silvia Șora.

Statul român modern și Unirea Principatelor Române

Unirea de la 24 ianuarie 1859, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Româneasca. Factorul irevocabil își spune cuvântul în cadrul unei etape definitorii a procesului unirii dintre cele două țări române, prin dubla alegere a colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza. Pe data de 5 ianuarie 1859 este ales ca domn în Moldova, iar la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Aceste două state aveau o strânsă legătură de neam și de sânge, o legătură istorică indestructibilă.

Am dorit să urmăresc firul roșu al evenimentelor, care au întrupat în faptul istoric de la 1859, o treaptă decisivă prin care se conturează România modernă sub domnia părintelui său fondator, Alexandru Ioan Cuza. Unirea Moldovei cu Țara Românească a fost un deziderat politic care se regăsește și în proiectele politice din secolele XVIII și XIX. Regulamentul organic a reprezentat prima lege organică cvasi-constituțională în principatele dunărene, respectiv Valahia si Moldova. A fost promulgat de către autoritățile imperiale rusești. A rămas validă până în anul 1856.

Regulamentele organice stipulau importanța unificării politice. În anul 1848 asistăm la realizarea proiectului pașoptist concretizat în timpul Revoluției Române din 1848, care se integrează în Revoluția Europeană ,,primăvara popoarelor”. De asemenea, interesele contradictorii ale marilor puteri in Balcani si în bazinul Mării Negre, ajunse într-o fază nouă după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, au ușurat aducerea pe prim plan a chestiunii orientale, inclusiv a situației Principatelor dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante ale Congresului de la Paris(1856). După Războiul Crimeii, în anul 1856, are loc Congresul de Pace de la Paris, în cadrul căruia s-au reunit Marile Puteri. La congres s-a dezbătut și problema românească, unirea Moldovei cu Țara Românească, introducerea  regimului garanției colective a Marilor Puteri și totodată se stabilește convocarea adunărilor ad-hoc din cele două principate pentru consultarea românilor în legătură cu problema Unirii. În anul 1857, anul alegerilor ad-hoc din cele două principate, când Turcia nu a stat cu mâinile în sân și a falsificat rezultatul alegerilor care anula voința de unire a românilor moldoveni și munteni.

Acest fapt a avut ca rezultat intervenția Angliei și Franței, care propun o nouă rundă de alegeri. Rezultatul a fost favorabil Unirii. Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: opt reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane.

Desemnarea lui Cuza drept candidat unic al partidei naţionale a fost precedată de discuţii aprinse. Colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales la 5/17 ianuarie 1859 domn al Moldovei cu unanimitatea celor prezenţi – 48 la număr. Îndată după proclamarea rezultatului, care a avut loc în uralele şi aplauzele deputaţilor şi ale publicului din tribune, noul ales a pronunţat jurământul cerut de lege: „Jur în numele preasfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesul Patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor”.

Apoi Mihail Kogălniceanu a rostit un impresionant discurs: „Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te pe tine domn am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi noi om nou. Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, măria ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi”.

Alegerea lui Cuza a fost primită cu bucurie pretutindeni, nu doar în Moldova, ci şi în Ţara Românească şi în Transilvania. În Iaşi, în ziua alegerii a fost un entuziasm fără precedent. În piaţa palatului erau în jur de 10.000 de oameni. Numeroase telegrame au sosit la Iaşi din toate părţile ţării, precum şi de Bucureşti. Comentariul ziarului Steaua Dunării din 8/20 ianuarie 1859 asocia alegerea lui Cuza cu necesitatea Unirii: „Pretutindenea venirea la tron a înălţimii sale a fost salutată cu Vivat Unirea!. Poporul nu se înşală niciodată (…) Astăzi fericirea românilor este Unirea Principatelor”.

Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor. În ciuda protestelor Marilor Puteri, politicienii români au dus cu paşi rapizi până la capăt proiectul unionist: o reprezentanţă unică la Constantinopol; o armată comună; cu o singură conducere; intervenţii pe lângă guvernele străine pentru recunoaşterea Uniri etc. Pasul decisiv a fost efectuat în Ianuarie 1862, când s-a constituit un singur guvern la Bucureşti. După acest moment ritmul de modernizare a noului stat s-a accelerat, în paralel cu unificarea instituţională.

Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza a avut un rol esenţial în desăvârşirea Unirii şi în modernizarea noului stat românesc. Rolul lui Cuza trebuie înţeles şi asociat cu cel al politicienilor epocii, Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, Costache Negri şi mulţi alţii, fiecare având rolul său bine definit în noua construcţie politică. Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern.

După 163 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.

Bibliografie:

Magazin Istoric nr. 1, ianuarie 1976

Magazin Istoric nr. 2, februarie 1976

Magazin Istoric nr. 4, 1994

ADRIAN ROATĂ

Foto: Adrian Roată alături de dna Silvia Șora, profesor coordonator. Sursă foto: arhiva personală