Perioada decembrie 2020 – decembrie 2021 a fost una foarte prosperă pentru cadrele didactice ale Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea. Am reușit să participăm și să beneficiem de activități și cursuri de formare prin proiectul Împreună pentru viitor, finanțat din fondurile UE, în cadrul programului Erasmus+ KA101.
Proiectul Împreună pentru viitor a reprezentat un prim pas spre formarea europeană de specialitate a unui număr de nouă cadre didactice, printre care dna director Nica Antonia, dna profesor Hoduț Natalia – responsabil proiect, doamnele profesor Olău Mihaela și Emanuela Țiț, dl profesor Varna Cristian și doamnele profesor învățământ primar din Alternativa Educațională Step by Step, Pintea Adriana, Toth Claudia, Ursu Krisztina și subsemnata, Gaspar Monika.
Obiectivele proiectului au vizat perfecționarea cadrelor didactice prin participarea la cursuri de formare europeană, extinderea utilizării tehnologiei la toate materiile, implicarea unui număr cât mai mare de elevi, în proiecte e-Twinning, parteneriate, consolidarea competențelor lingvistice, îmbunătățirea managementului clasei etc.
Toate aceste obiective au fost atinse prin participarea profesorilor implicați în proiect, la diferite cursuri de formare, precum:
- Viena, Austria – Wien einmal anders, cursul fiind menit să prezinte noi aplicații care vin în ajutorul desfășurării procesului instructiv-educativ;
- Cursul de formare Tablets and smartphones, using mobile devices as educational tools a avut loc în Florența, Italia, curs la care au fost prezentate o serie de aplicații care pot fi folosite parțial sau integral în cadrul lecțiilor;
- La cursul Group Fitness Trends in Schools, care s-a desfășurat în Nicosia, Cipru, cursantul și-a însușit tehnici de eliberare a stresului și de muncă în echipă;
- Creativity in the Classroom and Different Ways of Displaying It, un alt curs de formare care a avut loc în Split, Croația, se referea la dezvoltarea creativității la clasă, iar tot în aceeași locație s-a beneficiat de cursul Using Technology in the Classroom-având ca scop prezentarea unor aplicații care îi vin în ajutor profesorului secolului XXI;
- Un alt curs foarte util a fost Building Strong Parents – Teacher Colllaboration, care s-a desfășurat în Budapesta, Ungaria, cursul oferind perspective noi în ceea ce privește colaborarea, implicarea și angajarea părinților în procesul de învățare;
- Helsinki, Finlanda a găzduit cursul de formare Pedagogical Leadership and Educational Innovation, în cadrul căruia d-na director Nica Antonia a făcut cunoștință cu sistemul educațional finlandez, participând la diverse ateliere practicecare aveau ca temă prevenirea și rezolvarea problemelor din școli;
- O ultimă mobilitate extra în cadrul proiectului Împreună pentru viitor a fost una de job shadowing, care a avut loc în Ungaria, Nyiregyhaza, la Colegiul Greco-Catolic Sfântul Nicolae. Această activitate ne-a oferit prilejul de a descoperi caracteristicile sistemului educațional din Ungaria, propunând un parteneriat de lungă durată cu această instituție.




După finalizarea mobilităților am încercat să diseminăm în rândul colegilor tot bagajul de cunoștințe cu care ne-am întors de la cursurile de formare europeană și să realizăm activități la clase, pentru îmbunătățirea procesului instructiv-educativ.
În numele întregii echipe de proiect transmitem mulțumiri către coordonatorul acestui proiect, doamna profesor Natalia Hoduț, pe care o felicităm și căreia îi mulțumim pentru minunatele experiențe din cadrul proiectului Împreună pentru viitor!
Ne îndreptăm recunoștința și către conducerea școlii, doamna director prof. Antonia Nica și doamna director adjunct prof. Rodica Mureșan, care întotdeauna și de fiecare dată, cu o mare probitate profesională, susțin și încurajează inițiativele profesorilor Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu.
Așteptăm cu nerăbdare următorul proiect Erasmus care să ne ofere la fel de multe experiențe plăcute și bogate ca și cel de acum, ne bucurăm de legăturile care s-au format de-a lungul mobilităților din cadrul proiectului și de parteneriatul cu Colegiul Greco-Catolic Sfântul Nicolae din Nyiregyhaza, parteneriat pe care ne dorim să-l continuăm și pe viitor.
Sursă imagini: fototeca Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea
Prof. GASPAR MONIKA
Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.