Holul Casei Corpului Didactic Bihor a primit în prima zi de primăvară calendaristică un parfum aparte. Doamna prof. Mihaela Gavriluță, de la Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului, a dat concretețe unei idei deosebite – fermecătoare și educativă în egală măsură – creând câteva panouri cu mărțișoare sui generis.
Piesa de rezistență a fiecăruia îl constituie un mini-portret cu o doamnă eminentă din peisajul cultural românesc. Din medalioane ne privesc Veronica Micle, Elvira Popescu, Ioana Nicolae, Maria Tănase, Angela Gheorghiu și multe altele, femei care și-au închinat viața scenei, literelor, științelor și culturii.
Acest florilegiu plastic este parte dintr-un proiect mai amplu al colegiului din Vadu Crișului, intitulat Clubul de carte, care este despre elevi, despre carte și legătura dintre aceste două entități, după cum ne spun inițiatorii acestuia.
Clubul de carte s-a născut din dorința de a-i atrage pe elevi spre lumea fascinantă a cărții, care presupune curiozitate, îndrăzneală, cunoaștere, pasiune, adevăr, dar și creativitate, imaginație, exuberanță, spontaneitate, socializare. Marea provocare în prezent o constituie recuperarea copiilor, tot mai numeroși, pentru care universul virtual exercită o fascinație tot mai puternică, în detrimentul formelor de expresie clasice, în speță a cuvântului tipărit. Se impune ca elevilor să li se cultive înclinația spre lectură, să realizeze diferența esențială dintre a răsfoi o carte în format fizic, o carte cu mânuța lor, nu cu ajutorul unui „șoricel”, mouse, pe un ecran rece și indiferent, să simtă mirosul cernelii și a hârtiei proaspăt tipărite. Dar, pe de altă parte, ei au nevoie de îndrumare în a obține o informație folositoare și cu ajutorul calculatorului, cum să se documenteze în legătură cu un subiect dorit, cum să utilizeze sursele Internet-ului.


Trebuie să le arătăm care este „prietenul adevărat” care are capacitatea de a le dezvolta abilitățile de comunicare și de a le dezvolta vocabularul. Cartea ne ajută să gândim lucid, că vorbim coerent, să fim creativi, rază de lumină care ne conduce spre palatul înțelepciunii. Această hrană spirituală este cel mai important lucru pentru educație care ne susține ne este mereu alături, toată viața.
Proiectul Clubul de carte este realizat în parteneriat de Librăria Humanitas, Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea, ISJ Bihor și Casa Corpului Didactic Bihor.
Mulțumim dnei Mihaela Gavriluță care ne-a oferit cu generozitate aceste informații.