Examen în fața unui elev

„Geografia a fost o pasiune pentru mine de când mă știu. Încă de mic îmi plăcea să mă uit la hărți și să citesc despre diferite țări. Primul meu atlas a fost unul al Europei, pe care îl aveau părinții mei. De acolo a pornit toată fascinația mea pentru această materie”, ne spune Alex Topai, olimpic internațional la Geografie.

Cum este să fii profesor de geografie care predă unui olimpic internațional la geografie?

Provocator. Foarte provocator.

După mulți ani în care încerci să convingi elevii că geografia este cultură generală, alături de istorie, latină, filosofie, biologie etc., adică ceva care nu îți aduce foloase materiale, ci îți îmbogățește creierul, ajungi la un elev care este altfel.

Olimpicul internațional este adolescent aidoma celorlalți, foarte curios, la fel ca majoritatea colegilor lui, dar e altfel. Întrebările lui sunt altfel. Privirea lui când citește o hartă sau un grafic, când privește o imagine cu un peisaj sau un desen geografic e altfel decât a celorlalți elevi. Multora dintre colegii lui le plac imaginile și filmele didactice pe care le folosesc la clasă, înțeleg graficele și chiar rolul hărții în cunoaștere, dar olimpicul internațional vede mai mult. 

Cel mai mult îmi plac orele de pregătire pentru olimpiadă. Atunci apar întrebări la care nu ai răspunsuri pregătite. În mulții ani de predare se formează niște automatisme, mereu aceleași întrebări din partea elevilor – deci efort minim, pentru că ai deja pregătit răspunsul. Întrebările unui olimpic internațional sunt complexe, demonstrează inteligență și un bagaj enorm de cunoștințe din toate domeniile. Nu sunt întrebări pentru că nu știe, ci pentru că vrea să înțeleagă mai mult decât crezi tu, ca profesor, că ar trebui să știe pentru… olimpiadă. Întrebări la care, uneori, nici nu încerc să răspund pe loc. Trebuie să îmi pregătesc răspunsul cu imagini, cu grafice, documentându-mă. La nivel de olimpiadă, geografia nu mai este cultură generală, este știință, adică noțiuni, concepte, teorii științifice, legi geografice.

Da, este o provocare intelectuală. Este un examen pe care îl dai în fața unui elev. Nu un examen de două sau trei ore, ci săptămâni în care dai examen la fiecare întâlnire de pregătire pentru olimpiada internațională.

Sursă imagine: fototeca personală Alex Topai

Prof. CAMELIA TIMOFTE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s