Antrenor de campioni

De 12 ani, MOL România acordă Premiile Mentor celebrând excelența în educație, munca susținută, efortul neîntrerupt și pasiunea unor oameni deveniți mentori, formând caractere și cariere de succes. Premiile Mentor continuă să recompenseze munca enormă a unor antrenori și profesori merituoși, care își dedică viața elevilor pe care îi inspiră și conduc spre performanță.

SchoolBit vă prezintă în serial laureații ultimei ediții, zece la număr, din toată țara. Astăzi, dl Adrian Rădulescu, în portretul pe care i l-au făcut cei din juriul Premiilor Mentor pentru excelență.

Adrian are 32 de ani și este membru fondator și antrenor coordonator al Clubului Sportiv NaVi din București, unde și-a început activitatea de antrenorat acum 11 ani. De asemenea, este antrenor al Clubului Sportiv Dinamo București.

Împreună cu sportivii săi a obținut multe medalii la campionate internaționale și a doborât un număr important de recorduri naționale și europene de juniori. Printre cele mai notabile rezultate se numără cele mai recente din anul 2021 obținute de elevul său, David Popovici: prima medalie de aur a României la Campionatul European în Bazin Scurt, record mondial de juniori la proba 100 m liber de la Campionatul European de Juniori de la Roma și locurile 4 (200 m liber) și 7 (100 m liber) la ediția Jocurilor Olimpice de la Tokyo de anul trecut.

Este antrenor principal al Lotului Olimpic de Seniori Paris 2024 și membru al Colegiului Central al Antrenorilor.

Nu în ultimul rând, Adrian deține un doctorat în performanță sportivă și este lector universitar al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS).

Aceste informații ne-au fost oferite cu generozitate de dl András Imre, director executiv al Fundației Pentru Comunitate, căruia îi mulțumim.

Artwork: Fundația pentru Comunitate

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s