Folclorul românesc peste Ocean

O parte a Ansamblului Folcloric Bihorul a plecat într-un turneu de aproximativ o lună în Statele Unite ale Americi. În acest material vă prezentăm una dintre dansatoarele revenite din acest turneu. 

Te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre tine și despre activitatea ta în cadrul Ansamblului Folcloric Bihorul. 

Mă numesc Larisa Deac, am 16 ani și fac dans de 12 ani, adică de la vârsta de 4 ani.

Ce te-a îndemnat să te apuci de dansuri la o vârstă așa de fragedă? 

De mică dansam în fața televizorului, iar mama s-a gândit să mă ducă la Ansamblul Bihorul, deoarece a făcut și ea parte din acest ansamblu timp de cinci ani.

Știm din presă faptul că ați fost în turneu; ne poți povesti experiența ta din acest parcurs? 

Turneul s-a făcut la invitația Centrului Cultural Român din Chicago, condus de domnul director Daniel Feraru, și a fost excepțional. Oamenii s-au bucurat de prezența noastră și de spectacolele susținute. Ne-am bucurat și noi, la rândul nostru, să îi vedem bucuroși. Drumul a fost obositor, din cauza fusului orar. Turneul a inclus trei state: Florida, Tennessee și Georgia. Ne-au uimit toate cu splendoarea lor. În statul Tennessee, mai exact în Nashville, am vizitat cel mai mare hotel pe care l-am văzut în toată viața mea – este vorba de Gaylord Opryland Resort & Convention Center. Este imens, are în interior o cascadă, un lac pe care te poți plimba cu barca și mai multe cafenele. A fost superb! În Georgia am vizitat sediul central CNN din Atlanta, iar în Florida am vizitat atât Miami-ul, cât și multe altele.

Te-a mai impresionat ceva în mod special? 

M-au impresionat foarte mult oamenii, deoarece acolo toată lumea te primește cu brațele deschise. La ei, în fiecare magazin ești întrebat prima dată cum ești sau cum te simți. 

Dacă ai avea de ales între a rămâne definitiv acolo sau a sta la noi în țară, ce ai alege? 

America e frumoasă, este „țara tuturor posibilităților”, cum se spune, dar eu aș rămâne în România.  Nicăieri nu e ca acasă, îmi plac prea mult tradițiile noastre românești și aș dori să le duc mai departe.

Cum văd oamenii de acolo datinile din Bihor? Sunt atrași americanii de folclorul românesc?

Sunt foarte încântați. Mulți dintre ei își aduc aminte de casă. De asemenea, majoritatea românilor cu care am vorbit ne-au felicitat pentru ce oraș frumos avem. Am avut onoarea de a dansa în fața unui public american, iar aceștia au fost fascinați de folclorul nostru.

Cu ce impresii ai venit acasă, după această lună în America? 

Poate că este mai bine în străinătate, ca bani, ca oameni, dar nicăieri nu e ca și acasă.

Ținem să vă anunțam că Ansamblul Folcloric Bihorul vă  așteaptă cu brațele deschise la Târgul de Crăciun. Programul nostru va include colinzi tradiționale și vom evolua pe o scenă instalată în Piața Unirii. În datele de 10, 16 și 23 decembrie, în orele serii.  

au consemnat ANAMARIA OMUȚ și BIANCA HADADI,

CN Onisifor Ghibu Oradea

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s