În data de 7 februarie, organizatorii concursului cu tema 24 ianuarie din perspectiva mea istorică, adresat elevilor de gimnaziu și liceu, au desemnat câștigătorii. La acest concurs de eseuri cu tematică istorică au participat aproape 300 de elevi din toată țara, ca și din Republica Moldova.

Pe podium s-au aflat și câțiva pasionați de istorie din școli ale județului Bihor. School Bit vă prezintă în serial eseurile acestor elevi. Citiți în continuare textul care i-a adus elevului Alexandru Lazăr, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea, locul întâi la secțiunea Liceu.

Alexandru este îndrumat de dna prof. Livia Ghiurcuța.

Un vis devenit realitate

De ce ar trebui să-ți mulțumim ție, Alexandru Ioan Cuza?

Întrebare foarte bună pentru o țară în care o bună parte a cetățenilor nu știu nimic mai mult despre tine decât numele tău, auzit din treacăt. Pentru o țară în care progresul pare a fi nimic mai mult decât o lozincă frumoasă, folosită ici și colo pentru tot felul de câștiguri politice. În țara în care prea puțină lume are timp să se informeze de tine, strânsă în lanțurile auto-impuse ale modernului și preferă doar să se complacă în ziua liberă pe care le-ai pricinuit-o. Totuși, în acea lume în care e ușor să spui că totul este pierdut, există încă mulți oameni care privesc cu admirație faptele tale din 24 ianuarie 1859.

Contextul istoric este acela al celor două principate române, Țara Românească și Moldova, care se aflau deja de secole sub jugul suzeranității marilor imperii vecine, fiind de multe ori teatru de operațiuni în marile lor războaie. Pe lângă tributul usturător, probabil cea mai mare problemă era blocarea accesului spre dezvoltarea occidentală, pentru că suzeranitatea străină implica costuri materiale și concesii politice care făceau imposibilă dezvoltarea Principatelor. Și chiar asta se și dorea, pentru că era în interesul acelor imperiil, Otoman și Țarist, de a menține Principatele la un nivel de trai primitiv. Această condiție dezavantajoasă a Principatelor a motivat tinerii de atunci să-și găsească soluțiile în Occident, în statele de sorginte latină, îndeosebi Franța, care a fost un mare factor în tot acest proces. În universitățile franceze s-au format viitorii lideri care aveau să conducă efortul românilor de a se uni, care era până la urmă scopul primordial a poporului român. Prima lovitură s-a dat în timpul Revoluțiilor Europene din 1848, care se manifestă și în cele două Principate Române, în Moldova își va face apariția tânărul Alexandru Ioan Cuza, format din punct de vedere militar și juridic în Franța, unde își va întâlni mulți viitori colaboratori. Deși revoluția din Moldova a fost un eșec, celor două Principate li se va permite uniunea vamală în același an. Iar în 1858 li se permite o uniune formală, cu domni diferiți, ce-i drept, dar cu câteva instituții comune.

Omul de rând ar respira ușurat după asta, mulțumindu-se cu ce are, dar pentru Cuza, era doar începutul. Ce a făcut Cuza în tot acest timp? Nu s-a dat bătut în ciuda tuturor greutăților și nu și-a abandonat idealurile. Se pare că nici măcar prizonieratul în Viena nu l-a convins pe marele om să-și tempereze visele. Comparând acel context cu zilele noastre, putem spune că și atunci existau oameni mulțumiți, dar tot așa existau și acei oameni, puțini la număr, ce-i drept, care știau adevăratul potențial al națiunii române și care nu s-au complăcut în dictate străine. Așa era și Cuza, care a avut multe oportunități de a se da bătut, dar nu a făcut-o, fiind unul dintre acele tipuri de persoane pe care istoria le laudă cel mai tare pentru curajul lor de a lupta în ce cred și care au mereu rezervat privilegiul posterității.

Trecând la acțiune, împreună cu un număr mare de susținători din ambele principate, Alexandru Ioan Cuza surprinde curțile străine înfăptuind, “de facto”, Unirea Principatelor Române printr-o foarte simplă metodă. Însă, la 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza, după ce este ales domnitor al Moldovei la 24 ianuarie, este ales domnitor și al Țării Românești. Marile Puteri nu au avut de ales decât să se conformeze la decizia românilor. După ce unește legislatura Principatelor, Alexandru Ioan Cuza inițiază împreună cu cel mai apropiat aliat al său, Mihail Kogălniceanu, un program de reforme modern care avea ca scop aducerea României în sincron cu Occidentul. Pe lângă programele reformiste care sunt aclamate până în ziua de azi drept cele mai de impact (educație, politică, social-agrară), datorită lui am avut și primele coduri, civil și penal, de inspirație franceză.

Alexandru Ioan Cuza a avut ceva ce nu mulți conducători după el au avut: un sistem de valori și o voință închinată spre binele colectiv. El nu s-a dat bătut când a dat de greu și nu s-a mulțumit până nu și-a împlinit obiectivele. Pe lângă acestea, a avut ambiția de a-și crește țara până la potențialul ei maxim, adoptând o viziune care de multe ori a fost criticată pentru radicalism, dar pentru care el a făcut demersuri nu pentru că ar fi avut un câștig personal, ci pentru că a știut că în final vor beneficia cel mai mult românii săi de rând.

Ce putem spune astăzi despre el? Putem spune că n-am fi ajuns unde suntem fără asumare sa națională. Citind despre el, putem uita despre grijile de mâine și ne putem spune că fără acest curaj nebunesc, NOI nu am fi astăzi uniți și probabil am vorbi limbi diferite. Cu bune și cu rele, trăim în România, care este rezultatul muncii noastre și a strămoșilor noștri. Niciun scandal politic nu mă poate lăsa indiferent când aud Hora Unirii, pentru că îmi aduce aminte de greutățile trecute, găsind confort în situația mea de astăzi. Mă gândesc că și în 1859 existau conflicte cu privire la drumuri, comerț și cultură, dar până la urmă acele conflicte nu s-au rezolvat prin certuri și mai mari, ci prin astfel de viziuni care au împuternicit oamenii cu cel mai motivant sentiment: al fraternității. Când îl privești pe aproapele tău ca pe un frate, micile conflicte devin puerile, rezolvându-se parcă de la sine. Tot așa, problemele de atunci s-au rezolvat prin Mica Unire. Oare cum ar fi dacă ne-am revedea concetățenii ca frați și surori și nu ca și competitori?

Revenind la conversația mea cu domnitorul Cuza, pentru ce îți mulțumim?

Pentru că ne-ai învățat să fim români și pentru că ne motivezi până în ziua de azi să avem curajul să fim români, indiferent de ce se întâmplă.

ALEXANDRU LAZĂR,  clasa a XII-a,

Liceul Teoretic Aurel Lazăr, Oradea

Sursă portret: fototeca personală Alexandru Lazăr