Program de educație muzeală adresat copiilor

Pe 8 martie este sărbătorită Ziua Internațională a Femeii, data fiind adoptată unanim de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1977, de 193 de țări, inclusiv România. Istoria acestei zile este strâns legată de lupta pentru drepturile civile ale femeii, care de-a lungul timpurilor s-a transformat în sărbătoarea feminității, a respectului, a iubirii față de femeie.

Cu ocazia acestei zile, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, un program de educație muzeală având titlul Sărbătorim 8 Martie la Muzeu, adresat copiilor de grădiniță, școală primară și gimnaziu, în cadrul căruia aceștia vor putea să realizeze un obiect pe care să-l dăruiască unei persoane feminine importante din viața lor.

Programul va cuprinde următoarele ateliere, care se vor desfășura la Muzeul Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr. 1/A): 6 martie 2023, orele: 9-10.30; 11-12.30 – atelier de realizat brățări / lănțișoare, pentru elevi din ciclul primar și gimnazial; 7 martie 2023, orele 9-10.30; 11-12.30 – atelier de turtă dulce, pentru copii de grădiniță și elevi din ciclul primar.

Taxă de participare/atelier: 20 lei/pers., care include vizita în Lapidariu – lunea – și vizitarea unei expoziții permanente la alegere – marțea (Științele ale Naturii, Istorie, Etnografie, Artă sau Vivariul).

Pentru informații suplimentare și programări: 0742 054 686, persoană de contact Lavinia
Ungureanu, muzeograf Relații Publice și Expoziții.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s