Pasionații de marketing de la Școala Gimnazială Lunca

Nu există spectacol mai captivant decât cel al naturii sub soarele blând al primăverii: multă lumină, ciripit al păsărilor și verdele crud al ierbii străpunsă de primele flori, iar alături omul, prezență reală cu munca lui în care crede cu tărie.

Mult optimism degajă la început de primăvară generația tânără, mereu în căutare de soluții la problemele pe care le ridică viața de zi cu zi. În acest context se situează la loc de cinste concursul național Alege! Este dreptul tău, organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – Oradea (faza județeană).

Cu emoție și deplină satisfacție aducem felicitări elevelor Luisa Culda, clasa a VI-a (mențiune) și Abigail Șandra, clasa a IV-a (diplomă de participare) de la Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca, profesor coordonator Alina Boc.

Tema concursului a fost Comerțul online – Realizarea unui desen / creație grafică care să reprezinte o pagină web de comercializare a unui produs.

Frumosul din viața de elev cunoaște prin asemenea concursuri o notă de optimism, de lumină prevestitoare de încredere și multă bucurie.

prof. PETRONELA HEREDEA,

Școala Gimnazială nr. 1 Lunca

Sursă imagine: fototeca Școlii Gimnaziale Lunca

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s