Miercuri, 29 martie, la propunerea prof. Alin Paşca, elevii clasei a VIII-a B de la Școala Gimnazială Miron Pompiliu- Ștei au ales să cunoască una dintre cele mai frumoase văi ale Bihorului, Valea Sighiştelului. Zăpada aşternută peste noapte a sporit farmecul acestei activități, testând caracterul și determinarea tinerilor ce au răspuns provocării.

Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea subsemnatului, Ludovic Kuti (Tic), ghid de speologie și turism, de la ASM Ștei. Elevilor le-au fost prezentate noțiuni de bază referitoare la atitudinea faţă de natură, în paralel cu cea faţă de familie, şcoală, societate; echipamentul celui care merge ȋn natură, în special pe munte, precum și specificul echipamentului celui care face alpinism sau speologie; arta de a supravieţui ȋn natură, spre exemplu cum să faci focul fără a folosi chibrituri, cum să-ţi faci un adăpost, cum să-ţi procuri apa sau hrana, cum să te orientezi, cum să dai alarma ȋn caz de nevoie, demontând unele dintre clasicele mituri despre supravieţuire; cum protejăm una dintre cele mai frumoase zone carstice din România – Valea Sighiștelului.










După ora de teorie, elevii au trecut la probele practice, deprinzând abilități cât se poate de concrete: să monteze și să folosească echipamentul specific, punându-se accent pe siguranța lor; să escaladeze, aplicând regulile de bază ȋn escaladă şi folosind câteva noduri specifice alpinismului; să facă rapel, folosind diferite metode de coborâre pe coardă, trecând de la dispozitivul „8” la Dülfer.
Au urmat concursuri distractive. O provocare foarte bine primită de către copii a fost aceea de a reuși să ajungă la tășcuța cu cadouri, aflată pe traseul de cățărare la o înălțime relative mare, pe un traseu umed. Ştefan Paşca a fost cel care a ajuns la „obiectiv”, l-a luat, a coborât şi a ȋmpărţit cadourile din el cu echipa sa aventuristă, spre deliciul tuturor.
După efortul făcut, copiii s-au așezat în jurul focului făcut ȋmpreună, la un prânz tradiţional – clisă şi cârnaţi făcuți la jar. Au fost ajutați de părinții Monica și Ovidiu Avram, care au asigurat logistica evenimentului și cărora le mulțumim.

Temerarii aventuriști au fost: Ane Laslău, Alexia Teaha, Ştefan Paşca, Rareş Avram, Rareş Voiţ, Raul Bogdan, George Merţe, Mihnea Todor, Rareş Crişan. Participarea lor la Aventura Altfel s-a concretizat și prin diplomele înmânate într-un cadru festiv.



Aşteptăm de la domnul profesor Alin Paşca şi alte asemenea ieşiri ȋn natură!
LUDOVIC KUTI
Sursă imagini: fototeca personală Alin Pașca