Cronica de psihologie SRL organizează marți, 23 mai 2023, un eveniment online, intitulat Bullying-ul între copii – strategii de prevenție și intervenție. Webinar-ul va fi susținut de Ramona David, președintele Asociației „Educația te salvează”, consilier dezvoltare personală, formator certificat.
Întâlnirea va aborda tema bullying-ului, care sunt tipurile acestui fenomen și ce îi face pe copii să agreseze. Participanții vor afla cum îți poți da seama când un copil se confruntă cu agresiunea, cum îl poți sprijini să îi facă față și, mai ales, ce poate face un adult pentru a preveni apariția fenomenului.
Iată câteva din întrebările la care întâlnirea își propune să răspundă:
Care este cadrul legislativ de prevenție și combatere a fenomenului?
Care sunt tipurile de bullying, cum le recunoaștem și în ce context apar?
Ce îi face pe copii să agreseze și ce pot face în calitate de părinte sau cadru didactic?
Cum îi putem ajuta pe copii să vorbească despre și să se apere în fața bullying-ului?
Participarea se poate face după înscriere, pentru care sunteți invitați să accesați ACEST LINK.
Întâlnirea se va ține în 23 mai, de la ora 18:00, va avea durata de 2,5 ore, urmată de o sesiune Q&A, iar costul este de 100 lei. Se oferă suport de curs și adeverință de participare. Înscrierile la curs se fac doar până la data de 19 mai 2023, inclusiv.
Puteți obține alte informații scriind pe adresa de e-mail contact@cronicadepsihologie.ro sau pe WhatsApp la numărul 0747 624 842.