Experiența unei mobilități transnaționale – o experiență ce trebuie împărtășită!

În perioada 8-12 mai 2023 a avut loc cea de-a treia mobilitate transnațională din cadrul proiectului Green bridge for future, Erasmus+ – Parteneriate pentru cooperare pe domeniul Educației școlare – KA210 (parteneriate la scară mică / de mică anvergură), având ca număr de referință 2021-2-RO01-KA210-SCH-000048099.

Școala-gazdă, Gül Çetin Kaur Anatolian High School din Turcia a facilitat inter-schimbul educațional, cultural și social, la nivel european prin organizarea unor activități și vizite în concordanță motivația proiectului, un schimb „de bune practici și proiecte care își propun schimbări în preferințe, consum și stil de viață pentru o planetă mai verde”.

Susținând învățarea peer-to-peer și, accentuându-se valoarea socială și educațională a patrimoniului cultural european, activitățile desfășurate au constituit oportunități menite să încurajeze învățarea și dialogul intercultural.

Un proverb chinezesc spune „Spune-mi și voi uita. Arată-mi și voi ține minte. Implică-mă și voi înțelege.” Și gazdele noastre ne-au implicat în activități menite să stimuleze implicarea în societate și participarea activă în vederea dezvoltării de abilități privind explorarea responsabilă a resurselor naturale, patrimoniului cultural și a identității locale, oferindu-ne experiențe unice și momente inedite.

Printre experiențele de neuitat se înscrie atelierul de Ebru Art – Marmura turcească. Crearea în fața noastră a unui univers magnific prin combinarea apei, dansul culorilor și sentimentele artistului a fost un imbold de-a dori să aflăm mai multe despre această tehnică, de a-i descoperi secretele.

O altă experiență, poate nu la fel de fascinantă, dar relevantă din punct de vedere al comuniunii om – natură, a fost realizarea unor activități green într-un loc de picnic special amenajat într-o pădure, un loc în care este folosită din plin capacitatea pădurii de deconectare, recreere, refacere și stimulare a spiritului și organismului uman, dar și promovarea educării și sensibilizării oamenilor cu privire la conservarea biodiversității, prin accesul liber vizitarea unor specii de animale existente în „grădina zoologică” amplasată în acel loc, la diverse informații referitoare despre habitatele lor, caracteristici etc.

Vizita la Muzeul orașului Kumluca ne-a permis contactul cu cultura vieții și valorile nu numai din Kumluca, ci și din alte regiuni din Turcia facilitând perceperea diversității ca una dintre cele mai de preț frumuseți ale umanității, dar și respectul față de patrimoniul cultural local.

Toate cele trei activități descrise (doar din prima zi a mobilității!) nu au fost doar o frumoasă experiență, ci o adevărată „călătorie a învățării” pentru toți participanții. Putem spune că o mobilitate transnațională este o oportunitate benefică de dezvoltare profesională pentru toți cei implicați direct, iar prin experiența împărtășită suntem siguri că va produce o schimbare de atitudine, cel puțin în comunitățile în care trăiesc, spre dezvoltarea durabilă a comunităților lor, și de ce nu, a unei Europe verzi.

La mobilitate au fost prezenți alături de elevi și profesori de la școala gazdă din Turcia și cinci elevi și trei profesori de la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia – România, respectiv șase elevi și doi profesori de la Instituto Comprensivo „D. Bramante” – Italia.

prof. MARIA UJOC,

Școala Gimnazială Roșia

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s