Ce spune Federația Națională a Părinților

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, afirmă că greva personalului din învățământ este justificată, dar sugerează că ar trebui să se găsească o soluție care să permită desfășurarea examenelor naționale conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, fără a afecta elevii.

„Sigur că aceşti profesori sunt nemulţumiţi, sigur că sunt umiliţi prin salarizare în special – un profesor debutant 2.400 de lei… Totul trebuie să aibă o limită şi limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii astfel încât să dea examenele în special cei care sunt deja pre-admişi la universităţile din spaţiul european şi nu numai şi să nu le punem stop unor viitoare cariere profesionale”.

Pentru ziua de marți, 6 iunie, de la ora 11 era programată o întâlnire a reprezentanților părinților, elevilor și sindicatelor din domeniul învățământului, la Ministerul Educației, pentru a discuta calendarul examenelor naționale.

„Toată lumea este solidară, toţi suntem convinşi că şcoala trebuie să revină doar în situaţia în care vom avea profesori buni în sistem”, a precizat Iulian Cristache.

Informațiile din acest material ne-au fost oferite de dl Iulian Cristache, căruia îi mulțumim.

Sursă portret Iulian Cristache: fototeca personală

Leave a comment