Pedagogia stării de bine în școală

Va exista întotdeauna ceva mult mai urgent decât protejarea stării de bine a copiilor. Dar niciodată nu va exista ceva mai important. UNICEF Office of Research (2013)

Sunt fiecare părinte. Sau aproape fiecare. Mi-am rătăcit fericirea printre reguli. Mânați de dorința de mai bine, materială, am creat reguli de disciplină care să asigure această împlinire. În graba dimineții, să nu întârziem la serviciu, obosiți după-masa, la întoarcere, epuizați la final de zi după activități cu propriii copii sau sarcini desfășurate prin jurul casei, uităm să căutăm fericirea rătăcită printre planuri de mai bine.

Întrebați fiind ce își doresc pentru copilul lor, câți părinți vor răspunde „Fericire, stare de bine“ și câți „Un serviciu bun, succes“?

Câți apreciem starea de bine, de ce ar fi atât de binefăcătoare aceasta pentru noi? De ce este importantă în școli?

Unele scrieri asociază starea de bine cu starea de fericire. Ea acoperă mai multe dimensiuni ale vieții: bunăstarea materială, sănătatea, siguranța, educația, condiții de locuit și de mediu și este măsurată cu ajutorul unor indicatori pozitivi și negativi, printre care se află și stima de sine și depresia.

Organizația Mondială a Sănătății folosește conceptul de stare de bine în relație cu sănătatea mintală „Sănătatea mintală este o stare de bine în care fiecare își atinge potențialul său, poate face față stresului, poate lucra productiv și fructuos și este capabil să aducă o contribuție comunității din care face parte“. Starea de bine este, fără îndoială, temelia sănătății fizice, emoţionale, mentale şi sociale.

Îndreptându-ne atenția către școala românească… 2,8 milioane de elevi au început cursurile anului școlar 2019-2020. În cazul lor, starea de bine o reprezintă rezultatul interacțiunii a patru domenii: psihologic, social, cognitiv și fizic.

Azi, mai mult ca niciodată, pare greu să fii copil, pare greu chiar să crești. Azi, mai mult ca niciodată, școala trebuie să fie nu doar un centru de învățare, dar și un loc care promovează sănătatea emoțională. Copiii lumii trebuie să fie pregătiți atât academic, cât și emoțional pentru lumea în care trăiesc, să știe să coopereze cu stresul și anxietatea care par să copleșească calitatea vieții omului de azi.

Starea de bine a copiilor noștri în școală este dată de atmosfera pozitivă din sala de clasă unde efortul este încurajat și recompensat, unde copiii sunt acceptați și sprijiniți de profesori și colegi, indiferent de intelect și fire. Oferindu-le experiențe pozitive în școală, copiii vor fi mai calmi, mai fericiți, mai împliniți. Iar în contextul emoțiilor pozitive, copiii vor învăța mai bine, vor deveni învățăcei încrezători pe tot parcursul vieții lor.

Sunt și dascăl. Pentru a le îmbogăți trăirile pozitive, eu le ofer copiilor alte lumi, îi introduc pe copii în lumea teatrului în limba engleză unde ei pot să „îmbrace“ personajele care le plac și care le dă stare de bine. Copiii râd, saltă, dansează, cântă, transformându-se, până la final, în steluțe încrezătoare demne de un loc pe firmamentul micilor actori.

Și, pentru că într-o instituție de educație actul de învățământ are loc doar în prezența unei relații de interdependență, cum ar putea fi promovată starea de bine a elevului dacă eu însumi, dascălul, nu mă aflu într-o stare de bine? Pentru că, știm, eu sunt „meșteșug și simțire“, art and heart, dar dacă inima mea este grea, pot eu meșteșugi bine inimile copiilor?

Din nefericire, starea de bine a dascălului în țara noastră este umbrită de nivelul ridicat al stresului din jurul meseriei și de factori care au legătură cu organizarea muncii (indisciplina elevilor, relațiile cu colegii și volumul de muncă nemăsurat).

Cele de mai sus fiind spuse, știind că sănătatea copiilor noștri și viitorul lor depind de o „simplă“ stare care începe de-acasă și continuă la școală, suntem noi oare, toți, capabili să creăm și să purtăm acea dragoste și unica care poate aduce fericirea pe chipul lor?

BIBLIOGRAFIE

Click to access Sinteza-stare-de-bine-in-scoala-2019.pdf

Anca Nedelcu, Cătălina Ulrich Hygum, Lucian Ciolan, Florin Țibu, Educaţie cu stare de bine, Ghid Rodawell, București, 2018

DENISA-ANTIȚA LUCUȚA,

Școala Gimnazială Georgiu Popa, Câmpani

Instantanee de la activități realizate în cadrul opționalului Dramă în limba engleză. Sursă imagini: fototeca personală Denisa Lucuța

One thought on “Pedagogia stării de bine în școală

Leave a reply to Anca Tirca Cancel reply